Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție cere judecatorilor emiterea de mandate de arestare pentru infracțiuni la Legea privind terorismul, pe numele lui Omar Hayssam și Mohamed Munaf, a comunicat, joi seara, pentru MEDIAFAX, Biroul de presa al Ministerului Public. Solicitarea acuzarii, facuta în legatura cu rapirea celor trei jurnaliști români, în Irak, va fi luata în discuție, joi, în jurul orei 22.00, la Curtea de Apel București.
Ministerul Public informa, cu o luna în urma, ca, în urma monitorizarii activitaților infracționale comise de gruparea coordonata de Omar Hayssam, au rezultat indicii care au evidențiat legaturi cu persoane suspectate a fi implicate în rapirea celor trei cetațeni români în Irak. În acest sens, s-a înregistrat cauza cu 540/P/2005, în care se efectueaza acte premergatoare sub aspectul comiterii unor infracțiuni ce intra sub incidența Legii 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Procurorul și ofițerii anchetatori români aflați la Bagdad pentru a investiga modul în care au fost rapiți și deținuți cei trei jurnaliști români și ghidul lor s-au întors în țara marți seara.
Potrivit unor surse judiciare, datele și probele adunate de cei trei anchetatori – procurorul Ciprian Nastasiu de la Parchetul instanței supreme și doi ofițeri de Poliție Judiciara – sunt necesare în instrumentarea dosarului penal 540/P/2005, aflat la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și legat de rapirea celor trei jurnaliști români și a ghidului lor, cetațean irakian și american.
Date fiind importanța și natura cercetarilor, Ministerul Public a subliniat în repetate rânduri – ultima oara chiar miercuri, prin procurorul general Ilie Botoș – faptul ca ancheta este confidențiala.
Informațiile obținute de anchetatorii români la Bagdad au fost comunicate Celulei de criza de catre procurorul general al României, în cadrul întâlnirii de miercuri, de la Cotroceni.
În prima declarație oficiala de dupa eliberarea jurnaliștilor, președintele Traian Basescu arata ca va face publice, în doua saptamîni, toate datele „ce pot fi facute publice” cu privire la acest caz, el subliniind ca a recurs la acest termen pentru a nu pune în pericol viața celor ce au participat la eliberarea jurnaliștilor.
Președintele Traian Basescu arata, în aceeași declarație, ca un procuror și doi ofițeri de investigații se afla la Bagdad, dar „nu pentru cetațenii români”. Șeful statului arata ca cei trei investigatori români s-au aflat la Bagdad pentru anchetarea – în colaborare cu Ministerul de Interne irakian – a modului în care au fost rapiți și deținuți cei trei români și cetațeanul american.
„Am dorit sa avem declarațiile celor arestați luate legal în favoarea Parchetului General, pentru ca primisem anterior declarațiile autoritaților, dar erau luate dupa tipologia, dupa practica instituțiilor irakiene și am dorit sa avem declarațiile celor suspectați a fi participat la rapire, luate cu valabilitatea pentru instanțele românești”, a mai declarat președintele Basescu.
Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție îl acuza pe omul de afaceri sirian Omar Hayssam ca, în calitate de președinte al grupului de firme Manhattan, a constituit, în perioada septembrie 2001-octombrie 2002, o grupare criminala la care au aderat Mohamed Munaf (cel care i-a însoțit pe jurnaliștii români la Bagdad – n.r.), Mohamed Omar, Adnan Khdip și Quasin Esse.
Hayssam a fost reținut pentru infracțiuni economice, în baza ordonanței din 6 aprilie, de la ora 0.30, el fiind acuzat ca a înșelat patru firme printre care și Volvo Truk Corporation, firma de la care a cumparat în leasing 22 de capete de tractor Volvo pe care le-ar fi exportat ulterior în Siria și Egipt, fara efectuarea plaților.
Urmarirea penala în acest caz – care se refera la un prejudiciu de 1,8 milioane de dolari – a început în 29 martie.
În acest dosar, Hayssam este cercetat pentru înșelaciune și asociere în vederea savîrșirii de infracțiuni, fapte comise în 2001. În legatura cu aceste fapte, în 2002 s-a constituit un dosar penal care, un an mai tîrziu, a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul instanței supreme.
Omul de afaceri româno-sirian, alaturi de alți cetațeni români și straini, mai este cercetat și în cauza cu nr.276/P/2004 pentru infracțiunile de înșelaciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscala, spalare de bani și constituire a unui grup criminal organizat.
Potrivit Ministerului Public, aceasta cauza are în vedere activitatea economico-financiara a grupului de firme Manhattan, aparținând învinuitului Omar Hayssam, cercetarile fiind demarate în 4 noiembrie 2004, când s-au și efectuat percheziții la domiciliile persoanelor implicate și la sediile firmelor acestora.
În plus, în 20 aprilie, Ministerul Public informa ca procurorii procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism au început urmarirea penala în dosarul 547/D/P/2005, împotriva lui Omar Hayssam și a mai multor funcționari din cadrul Autoritații pentru Privatizarea și Administrarea Patrimoniului Statului (APAPS) implicați în privatizarea SC Baneasa SA, prejudiciul estimat pîna acum fiind de trei milioane de euro.
Acuzațiile formulate în acest dosar, deocamdata, sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, spalare de bani și înșelaciune. Totodata, se fac verificari pentru a se stabili daca activitatea celor implicați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de subminare a economiei naționale, adauga Ministerul Public.
Mediafax