Cercetătorii de la Universitatea Națională din Seoul, Coreea de Sud, vor să înlocuiască metoda clasică de injecție, folosind un ac metalic cu injectare prin laser.
Sistemul propus de aceștia folosește pulsuri laser controlate și concentrate la un diametru ca cel al unui fir de păr. Aceste „injecții laser” vizează stratul epiderm, o porțiune a pielii care nu are terminații nervoase, pentru a elimina senzația de durere a unei injecții clasice.
Fluxul de înaltă presiune va putea să transfere substanțele medicale în organism fără să mai afecteze țesutul pielii.
Momentan, cercetătorii lucrează la crearea unui dispozitiv injector low-cost, astfel c pe viitor să fie folosită această tehnologie la vaccinările în masă ale copiilor.