Celia s-a cununat religios, ieri, cu australianul Ardeli, după mai bine de trei luni de la căsătoria civilă, care a avut loc în Australia.
Ceremonia a avut loc la biserica din localitatea hunedoreană Ghelari, unde mireasa și-a făcut apariția într-o mașină de epocă decapotabilă.
Primul care și-a făcut aparția la biserică a fost mirele, însoțit de câțiva prieteni și de nașii cuplului, iar apoi au sosit invitații, printre care Costi Ioniță. Ultima care a ajuns la biserică a fost Celia, într-o mașină albă și îmbrăcată într-o rochie de mireasă cu trenă.
Ceremonia religioasă a durat aproximativ o oră și jumătate, iar la ieșirea din biserică Celia a spus că este cea mai fericită zi din viața ei.
După ce au făcut câteva fotografii în fața bisericii, Celia și Ardeli au plecat spre Deva, pentru a-și aștepta cei peste 300 de invitați la Conacul Archia, unde va avea loc petrecerea.
Soțul Celiei are 29 de ani și provine dintr-o familie de români. Ardeli s-a născut și a crescut în Australia, iar cei doi au de gând să locuiască atât în România, cât și în Australia.
Celia și-a început cariera artistică în anul 2005, când s-a alăturat grupului muzical Elegance. În 2012 cântăreața a revenit în topurile muzicale cu piesa „Love 2 party”, în care cântă alături de Mohombi.