Celelalte Cuvinte – concert acustic „Trup și Suflet”, la Sala Palatului
După succesul înregistrat cu spectacolul aniversar „30 de ani”, trupa-legendă a rock-ului românesc se întoarce pe scena Sălii Palatului din București, unde, în premieră absolută, Celelalte Cuvinte prezintă concertul de rock acustic: „Trup și Suflet”.
În mai mult de trei decenii, Călin Pop (chitară, voce principală), Marcel Breazu (chitară bas, voce), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi, voce) și Ovidiu Roșu (inginer de sunet), au adunat nenumărate ore de repetiții, înregistrări; întâlnirile cu publicul fiind întotdeauna evenimente speciale. De o însemnătate aparte atât pentru trupă cât și pentru public, concertele Celelalte Cuvinte sunt marcate de multă dăruire, multe provocări pentru spirit, dar și mângâieri pentru suflet.
Totul s-a rafinat în timp, iar astăzi, Celelalte Cuvinte își demonstrează din plin maturitatea. E momentul potrivit ca experiența și măiestria acumulate de-a lungul timpului să fie expuse într-un mod curajos și deopotrivă elegant, interesant și în același timp distins, un eveniment „aristROCKrat”.
Conceptul concertului acustic prezintă Celelalte Cuvinte într-o manieră diferită. Folosirea instrumentelor clasice, sunetul chitarelor acustice, al tobelor și al altor instrumente de percuție va fi întregit de cel al pianului și de vocea solistului Călin Pop.
Ineditul abordării se va face simțit nu doar în plan muzical. Cu note de sobrietate și eleganță, conceptul întregului spectacol va fi unul nou.
Trupa invită fanii și iubitorii muzicii rock la un concert unic: Celelalte Cuvinte – „Trup și Suflet” – un spectacol dedicat măreției muzicii.
Biletele s-au pus în vânzare prin Rețeaua Eventim și online pe eventim.ro.
Prețul biletelor variază în funcție de poziționarea în sală, astfel: Categoria 1 – 130 lei, Categoria 2 – 90 lei, Categoria 3 – 70 lei, Categoria 4 – 50 lei.