Celebrităţi în superproducţia “Naşii”

Apropo.ro / 17.05.2010, 00:00
Celebrităţi în superproducţia “Naşii”
Copiii vedetelor de la Hollywood pot fi consideraţi, fără îndoială, supernorocoşi, dar cum sunt aceia care au nişte naşi la fel de bogaţi şi faimoşi ca părinţii lor?

Victor Garber este, în serialul „Alias”, tatăl
personajului interpretat de Jennifer Garner. În
realitate, el e cel mai bun prieten al superbei actriţe şi, de
altfel, singurul care a participat la nunta acesteia cu Ben
Affleck
, în 2005. Nu-i de mirare că Jennifer l-a rugat să
fie naşul primului ei copil, Violet Anne. Garber este văzut adesea
în compania finuţei sale, ducând-o la joacă sau cărându-i
jucăriile.
Fiul regizorului Stephen Gyllenhall şi al scenaristei Naomi Foner,
Jake Gyllenhaal este considerat un vlăstar de viţă
nobilă la Hollywood, aşa că naşii lui nu puteau fi decât tot nume
grele din industria de film: Jamie Lee Curtis şi
Paul Newman. Dintre momentele memorabile petrecute
alături de naşul său, Jake îl evocă pe cel în care acesta l-a
învăţat acesta cum să nu conducă: „Aveam 15 ani, iar mama scria un
scenariu împreună cu Paul. Într-o seară, acesta m-a dus pe o pistă
de curse. M-a aruncat în scaunul din dreapta şi a început să
conducă. În faţa noastră, cam la 30 de metri, era un zid, iar noi
goneam cu aproape 100 km la oră când, brusc, apasă frâna şi
răsuceşte volanul – iar maşina se învârte de trei ori. Paul se
întoarce înspre mine şi-mi spune: faci!>”. Acum câţiva ani, Jake a devenit, la rândul lui, naşul
Matildei Rose, fiica regretatului Heath Ledger şi a soţiei
acestuia, Michelle Williams, alături de care a jucat în drama
„Brokeback Mountain”.
Cui îi trebuie o zână protectoare când are deja o vedetă de film?
Chiar dacă Jennifer Aniston nu are propriii săi
copii, ea este naşa lui Coco, fiica prietenei sale celei mai bune,
Courteney Cox Arquette. Aceasta din urmă
mărturiseşte: „Coco este înnebunită după prinţese. Favoritele ei
sunt Frumoasa adormită, Micasirenă, Belle din Bestia> şi, bineînţeles, Jennifer. Coco îi spune Nouna, care în
greceşte înseamnă naşă; se întâlnesc şi se joacă în fiecare
weekend. Într-o zi, Jen a venit la noi împreună cu instructoarea ei
de yoga, iar Coco şi-a petrecut o oră făcând yoga cu ele”.
Gemenii Knox şi Vivienne, cei mai tineri membri ai familiei
Jolie-Pitt, au acceptat cu graţie ca naşul lor să
fie nimeni altul decât solistul trupei U2. „Brad şi Angie sunt
prieteni cu Bono de mulţi ani. Brad este un fan
înrăit al starului rock, iar Angelina e inspirată de activităţile
umanitare ale acestuia şi se înţelege foarte bine cu soţia lui
Bono, Ali Hewson”, a spus un apropiat al cuplului.
Elton John pare naşul de serviciu, având „la
activ” o mulţime de botezuri celebre. Printre odraslele cărora le-a
devenit un al doilea tată se numără Sean, fiul lui John Lennon,
Damian, fiul lui Elizabeth Hurley, dar şi Brooklyn
şi Romeo, primii doi băieţi ai cuplului Beckham.
Se pare că, într-o zi, cântăreţul britanic îşi va împărţi averea sa
de milioane de lire sterline între norocoşii fini.
Fostul copil-vedetă Drew Barrymore îi are drept
naşi pe Sophia Loren şi Steven
Spielberg
. Celebrul regizor a luat-o sub aripa lui
protectoare după ce a distribuit-o în filmul „E.T.”. „A fost
întotdeauna tatăl pe care nu l-am avut”, spune Barrymore despre
Spielberg. Actriţa este, la rândul ei, naşa unui copil de
celebrităţi, ea botezând-o pe Frances, fiica lui Kurt
Cobain
şi a lui Courtney Love.