Cele mai tari vedete, antrenori la “Vocea”

25 10. 2011, 12:04

Imediat ce a fost lansat pe piaţă, formatul „The Voice” a făcut rapid înconjurul lumii, ajungând din Olanda până în Ucraina, Bulgaria, Irlanda, Mexic, Thailanda sau Brazilia.


În Marea Britanie, BBC, postul de televiziune care va difuza acest format, a anunţat la începutul lunii că Jeesie J, una dintre cele mai cunoscute artiste ale momentului, este primul antrenor oficial al show-ului. Dar în presa britanică se vehiculează de ceva vreme şi cine ar fi ceilalţi trei ocupanţi ai scaunelor. Astfel, pe listă se află Adele, Cheryl Cole, Dannii Minogue şi chiar CeeLo Green, deşi acesta din urmă, fiind şi în juriul show-ului „The Voice of America”, nu se ştie dacă va putea onora această invitaţie.


„The Voice of Australia” are şi ea scaune…cu greutate! Antrenori pentru australienii care vor să-şi etaleze calităţile vocale vor fi Seal, Keith Urban (solistul de muzică country căsătorit cu Nicole Kidman), cântăreaţa pop Delta Goodrem şi Joel Madden, solistul trupei Good Charlotte. Aceştia sunt în discuţii avansate pentru semnarea contractelor, deşi presa din Australia a vorbit şi despre alte posibile nume, care au fost cel puţin contacte pentru a face parte din show, cum ar fi Usher, Gwen Stefani, Pink sau George Michael.


Mexicul se mândreşte şi el cu nume sonore. În scaunele antrenorilor stau printre alţii Lucero şi Alejandro Sanz. Cu peste 27 de milioane de albume vândute in întreaga lume, Lucero este cunoscută atât pentru cariera ei în muzică cât şi pentru apariţii în seriale de televiziune celebre. Deţinător a 15 premii Latin Grammy şi a 3 premii Grammy, Alejandro Sanz este unul dintre cele mai celebre vedete latino, numele sau fiind asociat cu artişti precum Shakira, Alicia Keyes, Paco de Lucia, Juanes, David Bisbal sau The Corrs.


Vocea României
se difuzează marţi, la PRO TV.