Foto: Hepta
Adriana Lima şi Marko Jaric
Luna trecută, modelul Victoria’s Secret Adriana Lima şi soţul ei, baschetbalistul Marko Jaric, au decis să divorţeze: “După ce am chibzuit îndelung, am decis să ne despărţim după cinci ani de căsnicie”, spune declaraţia oficială. “ Suntem părinţii a două fetiţe incredibile şi vom continua să avem grijă de ele împreună. Am aprecia respectul vostru pentru intimitatea familiei noastre, în aceste momente delicate”, au scris purtătorii de cuvânt ai cuplului.
Prinţul Harry şi Cressida Bonas
Se pare că nu o să avem parte de încă o nuntă regală în curând. Prinţul Harry şi iubita sa de mai bine de un an, Cressida Bonas, s-au despărţit în aprilie 2014. Motivele care se vehiculează sunt multe, printre ele numărându-se şi faptul că ea nu voia să intre în familia regală ori că el era frustrat de nevoia ei de atenţie.
Uma Thurman şi Arpad Busson
Actriţa şi omul de afaceri britanic au rupt, pentru a doua oară, logodna, luna trecută. Presa nu a primit niciun motiv al acestei despărţiri. Thurman şi Busson au fost iubiţi între 2007 şi 2009, s-au certat, apoi au fost din nou împreună din 2011 şi până în prezent. Cei doi au o fiică împreună, care deţine un nume impresionant: Rosalind Arusha Arkadina Altalune Florence Thurman-Busson!
Cuba Gooding Jr. şi Sara Kapfer
Actorul de culoare şi blonda cu ochi albaştri au fost iubiţi încă din liceu şi au împărţit o căsnicie de 20 de ani înainte să depună actele pentru divorţ, în aprilie. Aceştia au trei copii împreună.
Heidi Klum şi Martin Kristen
Iubitul bodyguard a ajutat-o pe Heidi să treacă peste divorţul de Seal, dar acum relaţie lor profesională şi personală a ajuns la final. Cei doi au fost împreună mai bine de un an, dar nu au călcat niciodată, de mână, pe covorul roşu. Cu toate acestea, au fost de multe ori văzuţi petrecându-şi timpul liber cu cei patru copii ai supermodelului.
Ricky Martin şi Carlos Gonzalez
Cântăreţul, care este tată de gemeni, şi iubitul său de multă vreme, Carlos Gonzalez, s-au despărţit chiar înainte de Anul Nou. “Ricky şi Carlos au căzut de comun acord să se despartă, dar vor continua să rămână prieteni”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Ricky la acea vreme.