Cele mai sexy „comuniste”

06 08. 2010, 13:23

Julieta
Szonyi

A jucat în peste 17 filme. Şi-a câştigat faima datorită rolului
Adnana din „Toate pânzele sus”, iar Sergiu Nicolaescu a
distribuit-o în rolul principal din „Felix şi Otilia” fără să stea
prea mult pe gânduri. Din păcate, după ’89, o dată cu prăbuşirea
cinematografiei româneşti, Julieta a dispărut din atenţia
publicului. În prezent, actriţa de 61 de ani se află într-un proces
de retrocedare şi ar putea să-şi piardă casa.

Violeta
Andrei

Soţia fostului ministru de externe pe vremea lui Ceauşescu, Violeta
Andrei a sucit minţile multor bărbaţi la vremea respectivă. Prea
mult dacă e să ne luăm după poveştile vremii, care speculau gelozia
primei tovarăşe a ţării. Se pare că Elena Ceauşescu chiar a dat
ordin ca Violeta să nu mai joace în niciun film.

Anna
Széles

Prin anii ’60, tânăra blondă, de etnie maghiară, se remarca în
fimul „Pădurea spânzuraţilor”, unde a interpretat-o pe Ilona.
Zâmbetul şăgalnic i-a atras repede admiraţia domnilor, iar Anna
Széles devenea, astfel, una dintre cele mai dorite femei ale
epocii. Nici măcar cuceritorul Florin Piersic n-a rezistat la
farmecele ei şi, timp de 10 ani, i-a fost soţie. A doua, mai
precis! Cei doi au împreună un băiat, Daniel Piersic. După 1989,
Anna a divorţat de Piersic senior şi s-a mutat definitiv la
Budapesta, unde mai joacă în filme şi reclame.

Manuela
Hărăbor

În urmă cu aproape 25 de ani, ochii ei albaştri fermecau o ţară
întreagă în pelicula „Pădureanca”. Între timp, viaţa i-a ofeirit
actriţei Manuela Hărăbor alte surprize: este mama unui copil de 18
ani, diagnosticat cu autism, despre al cărui tată se spune că este
Dan Chişu, a încercat visul american mai mulţi ani alături de soţul
său de origine israeliană şi s-a întors în ţară cu alte vise. A
vrut să-şi deschidă un studio cinematografic. Afacerea nu i-a mers
deloc, iar cel mai recent rol al său a fost cel din serialul
Fetele
marinarului
„, de la Antena 1.

Delia
Budeanu

Face parte din „generaţia de aur” a crainicelor Televiziunii
Române, iar frumuseţea ei încă mai trece de micul ecran. Deşi se
spune că este o frumuseţe rece, Delia Budeanu se impune prin
eleganţă şi respect. După ce soţul i-a murit în 1997, fosta craincă
s-a retras din televiziune. Acum, prezintă la Antena 2 emisiunea
„Oamenii timpului nostru”.

Ioana Pavelescu
Dacă în anii comunismului a preferat să fie o prezenţă discretă în
lumea mondenă a Bucureştiului de atunci, actriţa Ioana Pavelescu
este în atenţia presei de acum datorită fiicei sale,
Maria Marinescu
. Aceasta a moştenit frumuseţea mamei sale care
a jucat în mai multe filme, printre care „Trandafirul galben” şi
„Misterele Bucureştilor”. La 55 de ani, Ioana arată foarte bine,
este căsătorită cu diplomatul Bujor Mihai Sion – fiul de suflet al
lui Ion Iliescu, iar admiratorii o pot vedea jucând pe scena
TNB.

Angelea
Similea

Doamna cântecului românesc, aşa cum i s-a spus cântăreţei Angela
Similea, rămâne una dintre cele mai frumoase voci ale României,
indiferent de perioada de care vorbim. Deşi a avut ocazia să plece
definitiv din ţară în anii comunismului, artista s-a încăpăţânat să
rămână pe plaiurile mioritice. Este căsătorită cu politicianul
Victor Surdu şi, din speculaţiile presei, se pare că cei doi au
datorii de peste 7 milioane de euro.

Margareta
Pâslaru

Vedetă a anilor ’60-’70, Margareta s-a remarcat nu doar prin vocea
sa puternică şi stilul original, ci şi prin frumuseţe, ochii săi
albaştri fiind admiraţi chiar şi la televizoarele alb-negru. Chiar
dacă regimul comunist a încercat să o interzică imediat ce artista
a fugit peste graniţă, românii tot îi ascultau melodiile de pe
plăcile de vinil.

Marga
Barbu

Poate cea mai curtată femeie de pe marele ecran, Marga Barbu este
cunoscută chiar şi publicului tânăr din ziua de azi datorită
rolului hangiţei Aniţa din seria filmelor cu Mărgelatu’. Tot Florin
Piersic a avut parte şi de
scene fierbinţi de
dragoste
alături de Marga. Bineînţeles, doar până la un
anumit punct. A fost căsătorită cu scriitorul şi scenaristul Eugen
Barbu, iar anul trecut s-a stins din viaţă, la vârsta de 80 de
ani.