Cele mai proaste 5 slujbe din istorie

Aceasta este natura omului, așa cum spunea și Mark Twain: „Munca este un lucru pe care ești obligat să îl faci, în timp ce joaca este lucrul pe care îl faci din plăcere, fără a fi obligat.

Pentru cei care consideră mersul la serviciu drept un chin, iată câteva meserii din vechime care sunt, de departe, unele dintre cele mai proaste care au existat vreodată.

Servitorul privat al regelui (responsabilul cu oala de noapte)

Dată fiind poziția înaltă și responsbilitățile unui rege, existau activități pe care acesta nu se preta să le facă. Astfel, s-a ajuns la situația în care regii aveau servitori care făceau „treburile murdare”, printre care asistarea monarhului în timp ce acesta făcea „treabă mare” și stergerea lui la fund după aceea.

Top 10 tendințe în Rochii de Mireasă (P)

Chiar dacă vă vine greu să credeți, în timpul dinastiei Tudor din Anglia, servitorul privat era, neoficial, al doilea om din stat dup rege, ca putere. În primul rând, nu oricine putea ajunge servitor personal, ci numai nobilii de rang înalt din născare.. Deoarece corpul regelui era „sacru”, numai un nobil putea să îl atingă. În al doilea rând, servitorul personal trebuia să fie o persoană de foarte mare încredere, acesta fiind de multe ori alături de rege când acesta se găsea în poziții vulnerabile.

Respectul arătat servitorului particular se datora faptului că, fiind în permanență în preajma regelui, acesta îl putea influența în luarea deciziilor.

Vidanjor

O altă slujbă „de rahat”. Dacă în ziua de azi o asemena slujbă este destul de acceptabilă, existând apă curentă, pompe, spații largi de manevră și un salariu decent, nu la fel era situația în secolul XVI.

Tot în timpul Tudorilor, Londra era un oraș mare iar populația ei a crescut foarte repede într-un timp scurt. Mai mulți oameni înseamnă mai multe fecale. Mai multe fecale însemna mai multă muncă pentru transportarea lor în locurile special amenajate.

Cei care se ocupau cu acest lucru aveau o viață de mizerie, fiind considerați niște paria. Salariul de-abia le ajungea să trăiască, nu aceau voie să locuiască în zonele decente ale orașului și, de multe ori, își pierdeau viața din cauza mirosului și a gazelor degajate de fecale.

Strângător de lipitori

Pentru cei care nu știu, lipitorile sunt niște micuți viermi vampiri, Trăiesc în apă si și, pentru a se hrăni, se agață cu gura lor inelară, plină de dinți ascuțiți, de câte un animal căruia îi sug sângele.

În evul mediu, lipitorile erau folosite pe scară largă la luarea de sânge bolnavilor, astfel că aveau o mare căutare.

Modalitatea de a prinde lipitori era pe măsura vremurilor: bărbatul sau femeia care dorea să prindă lipitori își dezgolea picioarele și intra cu ele în apă, lăsându-le pradă micilor vampiri, În momentul în care mai multe lipitori se prindeau de picioare, acestea erau luate și puse într-un recipient iar operațiunea era reluată.

Țapul Ispășitor

Așa cum am arătat mai sus, regele era considerat „Dumnezeu pe Pământ”. Vă dați seama că fiu său avea același statut, așa că acesta devenea de cele mai multe ori, o adevărată teroare pentru cei din jur. Având tot ceea ce își dorea la dispoziție, înclusiv servitori care să-i facă toate poftele, existau toate condițiile ca prințul să aibă un comportament prost.

Și acum vine marea întrebare: cum putea fi pedepsit prințul, persoana lui fiind inviolabilă? Prin… prietenul său cel mai bun. Țapul ispășitor, de regulă un copil care a crescut împreună cu prințul, era pedepsit, de multe ori aspru, chiar biciuit, pentru orice gest nelalocul lui făcut de prinț, în ideea că acesta va empatiza cu durerea simțită de prietenul lui.

Preparatorul de săpun

În ziua de azi, fabricarea săpunului se face industrial și este nevoie de foarte puțini oameni pe linia de fabricație, iar procesul de producție nu este absolut deloc periculos.

Nu la fel era situația însă, în trecut. Rețeta standard a preparării săpunului împlică fierberea grăsimii animale cu leșie.

Pentru fabricanții de săpun din vechime, orice cadavru de animal echivala cu o bucată de săpun.

Prima fază implica adunarea a suficiente cadavre de animale, pentru ca procesul să fie rentabil. Faza a doua, fierberea cadavrelor pentru extragerea grasimii, era terifiantă din cauza mirosului pestilențial emanat. Uma separarea grăsimii și fierberea din nou, împreună cu leșie.

Pericolele acestei meserii erau leșia, care putea provoca arsuri pe corp, și gazele emanate care conduceau la o rată mare de orbire după ani de practicare a meseriei.