Cele mai luxoase trenuri din lume (Poze)

03 06. 2009, 12:23

Ce-ar fi sa renunti la masina personala, la bicicleta sau la
alte mijloace de transport in favoarea unei calatorii cu
trenul?

Fie ca esti in cautarea splendorii lumii europene sau a
exotismului peisajelor asiatice si africane, ai la dispozitie un
tren pentru fiecare dintre aceste minuni ale lumii.

Pentru preturi care variaza intre cateva sute si cateva mii de
dolari poti avea parte de experiente inedite, atat pentru ca ai
avea ocazia sa cunosti locuri splendide din lume, dar si pentru ca
ti se pun la dispozitie o multime de servicii de lux, care sa iti
asigure tot confortul si chiar mai mult…

ASIA

Palace on Wheels

… sau „Palatul pe roti” este un tren care inconjoara provincia
Rajasthan din nord-vestul Indiei, traversand desertul Thar si
trecand pe langa cateva lacuri si peisaje superbe inainte de a
ajunge la Taj Mahal si in Delhi.

La „bord”, calatorii au parte de spectacole sau diverse programe
muzicale si pot savura diferite specialitati culinare, servite in
doua restaurante, cu specific indian si continental.

Costurile variaza intre 4.255 de dolari / persoana si 12.670 de
dolari / persoana, in functie de sezon.

AFRICA

Blue Train

De data aceasta, ai prilejul sa calatoresti in Africa, dar nu in
safari, ci in conditii de lux, cu unul dintre cele mai sofisticate
trenuri din lume.

Excursia se desfasoara in conditii similare celor oferite la un
hotel de lux: baie imbracata in marmura, aparatura de ultima ora,
un bar din care nu lipsesc bauturile scumpe si chiar
biblioteca.

Astfel isi intampina Blue Train clientii, pentru a le asigura
confortul necesar pe durata a 27 de ore de calatorie intre Cape
Town si Pretoria.

Preturile variaza intre 1.202 $ / persoana si 2.420 $ /
persoana, in functie de sezon si compartimentul ales.

Rovos Rail este un tren care circula tot pe
teritoriul african, in sudul continentului. Pretul unei calatorii
de 2 zile din Pretoria spre Durban porneste de la 1.311 $ /
persoana, iar costul calatoriilor care depasesc aceasta perioada
incepe de la 3.090 $ / persoana.

Trenul pune la dispozitie si un traseu spre Cascada Victoria din
Zimbabwe.

EUROPA

Si Europa are propriile trenuri de lux, pregatite sa ofere
pasionatilor experiente inedite.

El Transcantábrico parcurge cateva zone
pitoresti din Spania, oferind calatorilor ocazia de a testa cateva
dintre cele mai delicioase
mancaruri
, „accesorizate” cu cele mai fine vinuri.

Dupa cina, sunt organizate diverse evenimente de entertainment,
intr-o atmosfera tipic spaniola.

Costurile pornesc de la 3.546 de dolari / persoana.

Venice-Simplon Orient Express circula din
Londra si Paris in Italia si apoi din estul Europei spre Istanbul.
Pasagerii sunt primiti in compartimente superb mobilate, au
permanent la dispozitie diverse servicii si trei restaurante din
care pot alege.

Preturile pentru o calatorie dinspre Londra spre Venetia incep
de la 2.350 de dolari / persoana, iar pe ruta Paris-Istanbul, de la
6.930 de dolari / persoana.

Danube Express este un tren mai special,
realizat din masini vechi, utilizate candva de demnitarii
ungari.

Trenul are opriri in orase precum Budapesta, Praga, Viena si
chiar la Castelul Bran, in Transilvania.

Serviciile trenului au fost blocate in acest an din cauza
crizei, insa acesta isi va relua traseul in 2010.

Costurile incep de la 1.518 $ / persoana pentru o calatorie de
trei zile si pot ajunge la 13.000 $ / persoana pentru o calatorie
de 11 zile.

British Pullman

Operat de detinatorul celebrului Orient Express, Pullman si
„sora” acestuia, Northern Belle, ofera excursii zilnice si
saptamanale in jurul Angliei si Scotiei.

Decorul trenului Pullman include diamante, mozaicuri si lemn
pretios.

Pretul unei calatorii de o zi porneste de la 270 de dolari /
persoana, in timp ce un pachet special pe ruta Birmingham sau
Manchester – Wimbledon ajunge la pretul de 1.272 de dolari /
persoana.

Trenul Alexander Nevsky circula intre Moscova
si St. Petersburg, iar printre dotarile sale se numara satelit si
internet wireless in fiecare compartiment, precum si piese de
mobilier care amintesc de opulenta tarului Rusiei.

Pretul unui compartiment VIP, cu mic dejun inclus, este de
aproximativ 600 de dolari / persoana.

Vezi mai
multe detalii despre Orient Express!