Cele mai înfometate 10 națiuni din lume

De: Marian Andrei / 06.03.2014, 12:00
În timp ce, potrivit Forbes, în lume există la această oră 1.645 de miliardari, alte 870 de milioane de persoane din întreaga lume, dar majoritatea din Africa, suferă de foamete.

Această cifră – aproape un miliard de persoane – este calculată pe baze statistice de agenția umanitară Concern, din Irlanda. Concern calculează așa numitul Indice de Înfometare Globală (GHI – Global Hunger Index), pe baza numărului total de persoane subnutrite, a numărului de copii sub cinci ani subdezvoltați din cauza alimentației insuficiente și a numărului copiilor care mor până la vărsta de cinci ani. Totuși, Concern avertizează că din listă lipsesc țările pentru care nu au fost obținute aceste date statistice sau ele nu au fost confirmate.

Chiar dacă s-a îmbunătățit față de 1990, indicele GHI fiind acum cu 34% mai mic, situația rămâne extrem de îngrijorățoare. Cel mai sărac continent din lume, Africa, este gazda a nouă dintre cele 10 mai înfometate țări din lume. Pentru ameliorarea situației, Concern propune asigurarea stabilității politice, introducerea unui model de agricultură sustenabil și o mai bună protecție împotriva dezastrelor naturale.

Iată și lista cu cele mai înfometate 10 țări din lume, așa cum este prezentată de Concern.

10. Zambia – 24.1 GHI

Zambia este cel mai mare producător de cupru din lume și atrage o mulțime de turiști prin splendoarea Cascadei Vicyoria. Deși este relativ liniștită față de vecinii săi, o mare parte a populației este subnutrită, și asta pentru că producția agricolă este serios afectată de perioadele de secetă. În plus, rata mortalității din Zambia este printre cele mai mari din lume, principalele cauze fiind sărăcia și HIV/SIDA, boala care afectează 17% din populație.

9. Madagascar – 25.2 GHI

 

A patra cea mai mare insulă din lume, aflată în sud-estul Africii, Madagascarul are varietăți unice de plante și animale, care nu se regăsesc în nicio parte a globului. Din nefericire, acest „dar” este contrabalansat de cicloanele tropicale, plaia torențială și inundațiile distrugând orice cultură sau localitate aflate în calea lor.

Potrivit statisticilor Băncii Mondiale, 96% din populația malgașă trăiește cu mai puțin de doi dolari pe zi. La sărăcia țării s-a adăugat și lovitura de stat din 2009 a lui Andry Rajoelina, care a condus la izolarea Madagascarului de comunitatea internațională și sistarea ajutoarelor.

Alegerea unui nou președinte în ianuarie a crescut speranțele de a ieși din crizele politică și economică în care se afundase țara.

8. Etiopia – 25.7 GHI

 

Etiopia, la fel ca toate țările vecine ei din Cornul Africii, este sever afectată de foamete și malnutriție. Un studiu realizat recent, „Costul foametei în Africa”, relevă că Etiopia pierde anual 16,5% din Produsul său Intern Brut datorită efectelor pe termen lung al malnutriției juvenile.

În orice caz, măsurile luate în ultimul deceniu de autorități au început să producă primele efecte, etiopienii începând să se hrănească mai bine.

7. Republica Yemen – 26.5 GHI

 

Yemen, tață situată în sud-vestul Peninsulei Arabice, trece printr-o acută criză umanitară, jumătate dintre cei 10 milioane de locuitori aflându-se la limita sau sub pragul de subnutriție, făcând aproape ineficientă intervenția Natiunilor Unite.

De parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, Etiopia una dintre cele mai subdezvoltate și mai corupte țări din lume.

6. Ciad – 26.9 GHI

 

Deși este independent din 1960, Ciadul se află într-o situație cumplită. La recoltele slabe cauzate de secetă se adaugă guvernarea instabilă, neliniști sociale, infrastructură aproape inexistentă și, colac peste pupăză, un val masiv de refugiați din tările vecine.

5. Republica Sudan – 27 GHI

 

Cea de-a treia țară ca mărime din Africa este una dintre cele mai subdezvoltate țări din lume și, potrivit The Corruptions Perception Index, una dintre cele mai corupte.

Neliniștile sociale și cele două războaie civile prin care a trecut a făcut ca 20% dintre sudanezi să trăiască sub limita internațională a sărăciei (sub 1,25 dolari pe zi).

Situația actuală se înrăutățește pe zi ce trece, unul dintre statele componente, Jonglei cerând ajutor internațional de urgență din cauza lipsei de alimente.

4. Timorul de Est – 29.6 GHI

 

După 24 de ani de luptă pentru obținerea independenței față de Indonezia, Timorul de Est este încă în reconstrucție. Chiar dacă tara este bogată în resurse, o mare parte a populație suferă de foamete. 

Anual, locuitorii suferă în timpul „anotimpului foametei”, perioada de timp între când se ternină resursele de anul trecut și apare noua recoltă.

În orice caz, datorită ajutorului AusAID și a creșterii susținute a Produsului Intern Brut (a șasea la nivel mondial în 2013), situația pare că se va schimba în bine.

3. Insulele Comore – 33.6 GHI

 

Locuitorii insulelor Comore, arhipeleag situat în Oceanul Indian, sunt victimele sărăciei în mare parte datorită violenței politice ce carecerizează această mică națiune.

De la obținerea independenței, în 1975, țara a trecut prin mai multe lovituri de stat care i-au frânat dezvoltarea.

Resursele sunt limitate, comorezii exportând vanilie, cuișoare și esențe de parfum, materii prime care suferă fluctuații mari ale prețurilor, de aceea se bazează foarte mult pe ajutor internațional și sumele trimise de locuitorii care trăiesc și muncesc în alte colțuri ale lumii.

2. Eritrea – 35 GHI

 

De la câștigarea independenței față de Etiopia în 1993, țara a fost condusă de Isaias Afwerki, care a impus un regim autocratic și represiv. Chiar dacă au existat conflicte cu Yemen și Etiopia, în acest moment este pace.

Viitorul pare să arate bine și pentru această țară, care, la fel ca Timorul de Est, are una dintre cele mai mari rate de creștere a PIB-ului. Acest lucru, alături de un management mai eficient al resurselor (aur, cupru, granit) ar putea scădea nivelul de sărăcie și implicit al foametei din această țară.

1. Burundi – GHI 38.8 GHI

 

Națiunea cu cei mai mulți locuitori înfometați este Burundi, unde 60% din populație este subnutrită.

După ce că se află între primele 5 cele mai sărace țări din lume (sau poate tocmai de aceea), Burundi este afectată de corupție, instabilitate politică și neliniști sociale (în special începând din 1990).

Slabul acces la educație arată că snt șanse mici de evoluție a țării prin mijloace proprii, așa că țara se bazează pe ajutorul extern care reprezintă 42% din veniturile naționale.