Înainte ca pelicula „Casino Royale” să apară în cinematografe, cu Daniel Craig în rol principal, şi să reinventeze franciza, rolul femeilor Bond a fost mult mai important, iar ele mult mai cunoscute în decadele ’60 şi ’70.
De aceea, mai jos te vei întâlni cu majoritatea actriţelor care au fost staruri în acea perioadă, cu Ursula Andress pe primul loc. În perioada “modernă”, nimeni nu o surclasează pe frumoasa Halle Berry.
Famke Janssen a primit rolul Xeniei în “GoldenEye”, din anul 1995, în care joacă alături de Pierce Brosnan. Rolul acesteia a ajuns să fie considerat unul controversat, deoarece ea este singura fată Bond care are un orgasm pe ecran, atunci când omoară un bărbat. Plăcerea şi durerea au făcut parte mereu din filmele Bond, mai ales atunci când femeile îşi folosesc picioarele pentru asta.
Jane Seymour joacă alături de Roger Moore în ecranizarea “Live and Let Die” din 1973. Ea a primit rolul unei femei care crede în puterea tarotului, iar numele său este Solitaire. Ca să îşi păstreze puterile, Solitaire este nevoită să rămână virgină, iar seducătorul Bond trebuie să facă tot ce este posibil pentru a-şi duce misiunea la capăt, cu succes.