Mărturiile despre aceste comori, desenele și picturile în care au fost reprezentate indică destul de clar că acestea au existat dar, cumva, de-a lungul timpului, au dispărut. Indiferent că au fost furate, pierdute sau ascunse intenționat, aceste comori nu au fost descoperite niciodată.
Iată deci o listă cu cele mai opulente, extravagante și luxoase artefacte care nu au fost fost găsite niciodată, deși se pare că au existat.
10. Camera de chihlimbar
Camera de chihlimbar a fost un dar făcut țarului Petru cel Mare de către regele Prusiei Frederick William în 1716. Camera de chihlimbar a fost supranumită Cea de-a opta minune a lumii, din cauza frumuseții ei absolute, fiind construită din panouri de chihlimbar placate cu aur și cu oglinzi. Construcția ei a durat peste zece ani și la ea au luat parte numeroși artiști desăvârșiți.
Camera are o mare valoare, atât financiară, cât și istorică iar valoarea ei de azi ar fi estimată la pestye 200 de miloane de dolari.
Din nefericire, camera a dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, presupunându-se că ar fi fost luată de naziști și transportată în Germania. Nu există nici cea mai vagă informație unde ar putea fi, chiar dacă exită numeroase teorii privind soarta ei. Printre acestea: camera a fost arsă într-un bombardament, panourile de chihlimbar au fost îngropate într-un castel din Germania sau chiar faptul că s-ar afla pe fundul oceanului, într-un vas scufundat.
9. Comorile de la Lima
În 1820, cu scopul de a proteja comorile adunate de-a lungul timpului de Biserica Catolică în Lima, viceregele Limei a decis ca acestea să fie transportate în Mexic. Au fost încărcate 11 vase, cu bunuri evaluate (atunci) la 60 de milioane de dolari, între care două statui în mărime naturală ale Fecioarei Maria cu Pruncul.
Căpitanul William Thompson, comandantul vaselor, nu a putut rezista tentației și au omorât paznicii comorilor și preoții care îi însoțeau, după care a schimbat cursul către Insulele Cocos, unde au îngropat comorile până la liniștirea situației.
Numai că spaniolii nu au digerat prea ușor acest jaf, asa că au capturat corăbiile și au spânzurat pe toată lumea de la bord, exceptându-l pe căpitan și omul lui de încredere. Încercând să-și salveze viețile, aceștia au fost de acord să le arate spaniolilor unde au îngropat comorile, însă au reușit să se facă nevăzuți în junglă.
De atunci, nu s-a mai auzit nimic, nici de William Thompson, nici de comori, cu toate că peste 300 de expediții le-au căutat de-a lungul timpului.
8. Ouăle Faberge
Rusul Peter Carl Faberge a creat unele dintre cele mai frumoase și mai prețioase daruri pentru monarhia rusă. De la concepție până la ultima finisare, pentru fiecare ou Faberge a fost nevoie de un an de muncă migăloasă. Iar acest lucru s-a petrecut toată viața artistului, el creând nu mai puțin de 65 de astfel de ouă. Confecționate din aur și ornate cu diamante, safire, rubine și alte pietre prețioase, ouăle aveau o valoare imensă.
După revoluția rusă, ouăle au fost vândute pentru ca noua conducere să facă rost de bani, iar șapte dintre ele au fost considerate pierdute, chiar dacă existau fotografii care le atestau existența.
În 2014, un ou considerat perdut a fost descoperit într-un magazin de antichități din Statele Unite. Oul fusese cumpărat cu 14.000 de dolari, iar după mai multe cercetări, proprietarul și-a dat seama de valoarea reală, un astfel de ou vânzăndu-se cu cel puțin 20 de milioane de dolari.
Se estimează că ouăle care încă sunt dispărute valorează până la 150 de milioane de dolari.
7. Chivotul Legii (The Ark of the Covenant)
Potrivit descrierii din Exodul, Chivotul Legii este cufărul care păstra tăblițele pe care erau scrise cele Zece Porunci. Textele biblice arată că Moise a construit Chivotul Legii la porunca lui Dumnezeu, el fiind considerat cel mai sacru artifact al națiunii.
Chivotul, realizat din lemn de salcâm și aur curat, a dispărut odată cu ocupația babiloniană, legendele spunând fie că a fost ascuns de israeliți pentru a-l proteja, fie că Dumnezeu însuși l-a luat. Potrivit textelor sfinte, Chivotul poate fi oriunde între Egipt și Etiopia. Chiar dacă a existat sau nu, este sigur că este căutat cu asiduitate și în zilele noastre.
6. Mormântul lui Qin Shi Huang
Născut în 259 î.e.n., Qin Shi a fost conducătorul unuia dintre cele șase regate independente de pe teritoriul Chinei. Inteligența sa, combinată cu excelentele strategii militare dar și cu noroc, l-au condus pe Qin Shi la cucerirea celorlalte regate, devenind astfel primul împărat al Chinei. După moartea sa, el a fost îngropat în cel mai extravagant mărmânt construit vreodată în China, de dimensiunile unui orășel, străbătut de o rețea de drumuri și conținând o mulțime de bunuri decesate impăratului în viața de apoi.
Istoricul chinez Sima Qian afirmă că au fost folosiți nu mai puțin de 700.000 de oameni pentru realizarea mormântului, în care se află și peste 6.000 de războinici de teracotă.
Chiar dacă așezarea mormântului este cunoscută, într-o uriașă colină din centrul Chinei, se spune că nu există încă tehnologia necesară pentru a pătrunde înăuntru. Mai mult, există o legendă care spune că mormântul este înconjurat de un râu cu mercur, lucru parțial confirmat de nivelele ridicate de mercur descoperite în problele de sol analizate.
Din anii ’70, de când au fost descoperiți primii soldați de teracotă, cercetătorii chinezi depun toate eforturile pentru a pătrunde în mormânt.
5. The Pharoah”s Treasure
Cred că nu există nicio persoană care să nu fi auzit de comorile din vechile morminte egiptene, unde regii erau înmormântați cu o multitudine de ofrande pentru zei care ar fi trebuit să le asigure un loc în viața de apoi.
Așa că nu este de mirare că mormintele marilor preoți Heridor, Piankh și Menkheperre se situează printre cele mai căutate locuri de pe acest pământ.
Heridor, de exemplu, a fost Marele Preot al lui Amun din Teba. Un arheolog britanic a spus că „atunci când va fi găsit mormântul lui Heridor, cel al lui Tutankhamon va arăta ca vitrina unei băcănii”. Mai mult, el afirmă că a găsit indicii din care rezultă locul unde se găsește acest mormânt.
4. Orașul pierdut Paititi
La fel ca povestea despre El Dorado, legenda despre Paititi dezvăluie detalii despre un oraș plin cu aur și artefacte incase, ascuns undeva în junglă, așteptând doar să fie descoperit.
Ani de zile istoricii și cercetătorii brazilieni au crezut despre această poveste că este doar un mit, însă credința lor s-a schimbat atunci când, în urma despăduririlor intense, imagini luate, în 2009, din satelit au arătat existența unei mari așezări omenești în Boco de Acre. Rpmâne de văzut dacă cercetătorii vor reuși să găsească noul El Dorado, orașul Paititi.
3. Seiful lui Dutch Schultz
Cea mai mare parte a averii mafiotului american Dutch Schultz a fost făcută prin contrabandă de alcool. Investigat de fiscul american, Schultz a comandat un seif pe care l-a umplut cu bani și obligațiuni, după care l-a îngropat undeva în statul New York, împreună cu omul său de încredere.
Secretul cufărului a dispărut odată cu moartea celor doi, într-un schimb de focuri, cu autoritățile. La momentul morții sale, se estima că Schultz avea o avere de mai multe milioane, însă nu a fost găsită niciodată nici-o urmă a acestora.
2. Comoara lui Yamashita
În timpul celui de-al doilea război mondial, armata japoneză a jefuit tot ce a prins în Asia de Sud-Est. Milioane de dolari cash, în aur sau în alte valori au fost furate de la bănci, temple, muzee sau din case particulare.
Se presupune că această comoară era destinată finanțării efortului de război dar, pentru siguranță, armata a ascuns-o în peșteri și tuneluri în diverse locuri din Filipine. Japonezii sperau să poată transporta această comoară în Japonia după încetarea războiului, însă nu au mai făcut acest lucru din cauza Aliaților care le scufundau navele.
Comoara este căutată și în zilele noastre, fiind vehiculate tot soiul de teorii ale conspirației.
1. Manuscrisele de cupru
Manuscrisele de cupru sunt suluri gravate în cupru, datând de mii de ani. Manustrisele au fost descoperite în aceeași locație cu Manuscrisele de la Marea Moartă, în Qumran, în 1952, de către un arheolog britanic.
Textul gravat pe manuscrise pare să fie scris într-o formă veche de ebraică, ceea ce îl face extrem de greu de descifrat. Se presupune că textul arată 64 de locuri unde se află comori din aur și argint. Modul în care sunt indicate direcțiile către aceste locuri este extrem de complex, fiind inteligibil doar pentru cineva extrem de familiarizat cu regiunea și cu aluziile folosite în epoca respectivă.
Comorile sunt estimate la mii de kilograme, cu o valoare de sute de milioane de dolari, suficient de tentant ca zeci de cercetători să insiste în a descifra Manuscrisele de cupru.