O bună perioadă de timp, s-a crezut că somnambulii acționează în conformitate cu visele, temerile sau dorințele lor subconștiente. Mai mult, somnambulismul era asociat cu epilepsia, isteria sau bolile disociative. Aceste teorii au fost însă infirmate de cercetările din ultima sută de ani.
Somnambulismul are loc atunci când o persoană se află în starea de somn adânc, astfel că somnambulul nu este în stare să reacționeze la stimuli externi și nu ține minte evenimentele petrecute când se află în această stare.
Uimitoare este însă suita de acțiuni de care sunt în stare somnambului: de la crearea de opere de artă până la acțiuni viloente. Iată deci, cele mai ciudate 10 acțiuni desfășurate de somnambuli.
10. Crează opere de artă
Ziua, Lee Hadwin este un asistent medical obișnuit. Noaptea, însă, el se transformă într-un artist. Ce este și mai surprinzător este faptul că ziua nu manifestă niciun interes sau abilitate artistică.
„Este un sentiment fantastic să mă trezesc dimineața înconjurat de lucrări artistice și să nu ai nicio amintire despre crearea lor”, a declarat el într-un interviu pentru Daily Mail, în 2008. „Cel mai ciudat lucru este că, dacă iau un creion și încerc să desenez când sunt treaz, sunt incapabil să fac o simplă schiță. Pare să fie ceva medical, nu pot să-mi explic ce se întâmplă. Este ca și când o altă parte a creierului meu preia controlul atunci când dorm”, a mai spus Hadwin.
Specialiștii în tulburări ale somnului de la Edinburgh Sleep Centre au catalogat povestea lui drept „unică”.
9. S-a urcat pe o macara de 40 de metri
În 2005, un trecător a observat un corp ghemuit pe contragreutatea unei macarale de pe un șantier londonez. A fost anunțat Serviciul de Urgență iar un pompier a urcat pe macara pentru a descoperi o adolecentă care dormea adânc. Pompierul a stat alături de ea până s-a trezit, după care fata a fost coborâtă de pe macara.
Nimeni nu știe cum a ajuns fata pe macara, însă specialiștii presupun că în timpul unei sesiuni de somnambulism, fata a plecat de acasă, a mers până la șantierul din apropiere după care s-a urcat pe macara fără să fie observată de paznicii santierului.
Doctorul Irshaad Ebrahim de la London Sleep Centre spune că acest lucru nu este neobișnuit, pentru că, orice se poate face când ești treaz, se poate face și în starea de somnambulism, ba chiar mai bine pentru că nu există teamă.
8. Mâncat excesiv
Această afecțiune este destul de comună, astfel că a primit și un nume, Sleepeating. Persoana care suferă de această boală se „trezește” noaptea, uneori chiar de mai multe ori, pentru a mânca și a bea în exces.
Pe lângă faptul că nu își aduc aminte ce au mâncat, somnambulii obișnuiesc să mănânce alimente de care în mod normal nu s-ar atinge.
Sleepeatingul este o afecțiune destul de periculoasă, nu numai din cauza faptului că somnambulii mănâncă mult mai repede decât ăn starea de trezie, dar și din cauza accidentelor petrcute în timpul preparării alimentelor, arsurile sau înțepăturile și tăieturile cu cuțitul fiind foarte frecvente.
7. A divorțat
Atunci când spun ceva, somnambulii sunt foarte greu înțeleși, în majoritatea timpului fiind neinteligibili. Cu toate acestea, și atunci când se înțelege ceea ce spun, lucrurile nu merg de multe ori bine.
În 2006, un cuplu din districtul indian Jalpaiguri „a fost divorțat” după ce soțul a pronunțat „talaq” de trei ori la rând în somn.
În araba, „talaq” înseamnă divorț iar repetarea acestui cuvânt de trei ori este motiv pentru desfacerea căsătoriei în unele tradiții islamice.
După ce s-a certat cu soția atunci când era treaz, soțul s-a culcat și, în stare de somnambulism, a repetat de trei ori cuvântul buclucaș, ceea ce a cosdus la dictarea, de către autoritatea religioasă, a desfacerii căsătoriei.
6. A sărit pe fereastră
În 2007, un adolescet german a sărit pe fereastra locunței de la etajul 4 și a căzut 10 metri în gol. La fața locului, poliția l-a găsit pe adolescet, care avea o mână și un picior rupte, … dormind.
Tânărul se mutase recent în noua locuință împreună cu sora sa, care a spus că acesta avea dese crize de somnambulism.
Cercetările poliției au arătat că nu au fost vorba despre consum de droguri sau alcool.
5. A dirijat o orchestră
Harry F. Rosenthal, un pasionat de muzică clasică, dar și un cunoscut somnambul, a fost de-a lungul timpului no sursă de distracție pentru soția lui.
Potrivit unui raport al Școlii de Medicină a Universității din Pennsylvania, într-o noapte, soția lui Rosenthal a auzit zgomote suspecte din dormitorul acestuia. Știind că este somnambul, s-a grăbit să vadă ce trăsnaie mai facea acesta.
„Harry stătea in pat și dirija o orchestră, imitând sunetele instrumentelor. I-am adus pe copii să-l vadă și chiar l-am înregistrat”, a declarat soția lui Rosenthal, care a adăugat că soțul său nu-și aduce aminte de nimic dimineața.
4. A înregistrat un disc
Dion McGregor, un compozitor din New York, cunoscut pentru faptul că vorbea în somn, a înregistrat, cu ajutorul colegului său de cameră, „discursurile” sale nocturne, realizând un LP numit „Lumea visurilor a lui Dion McGregor (Cel care vorbește în somn)”, apărut pe piață în 1964.
Dacă în timpul vieții sale discul a fost considerat „riscant”, după moartea sa (în 1994) discul a fost remasterizat de cercetătorul Phil Milstein, sub numele „Dion MgGergor visează din nou” în 1999.
3. Send Invitations via Email
Primul caz din lume în care un somnambul a folosit internetul s-a petrecut în 2008, atunci cînd o femeie somnambulă a trimis în toiul nopții trei invitații prin e-mail.
Chiar dacă e-mailul era foarte ciudat redactat, scris „într-o limbă ciudată” după cum au spus specialiștii, el „a prins”, femeia fiind sunată a doua zi de unul dintre destinatari, o surpriză foarte mare ținând cont că nu-și aducea aminte că a trimis acele e-mailuri.
2. Sex cu persoane necunoscute
Cunoscută ca și sexsomnia, nici această afecțiune nu este așa de rară precum s-ar putea crede. Chiar dacă de cele mai multe ori se reduce la auto-satisfacere, poate ajunge la faza în care o persoană face sex cu străini în timpul somnambulismului.
Periculozitatea acestei forme de somnambulism este dată de potențialul de a se ajunge la atacuri sexuale sau viol.
1. Și-a omorât soacra
În 1987, tănărul de 23 de ani Ken Parks a fost achitat de acuzația de ucidere a soacrei sale, apărarea invocând somnambulismul.
În noaptea crimei, Parks și-a părăsit patul, a condus 22 de kilometri până la casa socrilor săi. Acolo, el l-a străns de gât pe tata socru până nacesta a rămas inconștient, după care și-a ucis soacra lovind-o cu un levier.
După comiterea crimei, el a condus până la prima secție de poliție, unde s-a predat.
Ținând cont de faptul că părea rupt de realitate iar familia sa avea un lung istoric de cazuri de somnabuluism, experții au conchis că în timpul atacului Pars era somnambul.