Cele mai ciudate 10 superstiții!

20 05. 2014, 11:00

Iată un TOP 10 cu cele mai ciudate superstiții:

10) Numărul 13

Superstiția cu numărul 13 e… de când lumea! Din cauza ei, în Florența, Italia, casa dintre numărul 12 și 14 poartă numărul de 12 și jumătate și tot italienii evită numărul 13 când joacă la Loto, mai mult de 80% din clădirile zgârie nori nu au etajul 13, la spânzurători există 13 noduri și 13 trepte pe care le urcă nefericiții condamnați la moarte, multe din aeroporturi nu au poarta 13 și dacă numele tău are 13 litere, se spune că ai norocul Diavolului. Mulți spun că Apollo 13 a avut acea soartă tocmai din cauza numărului pe care îl purta misiunea. Avioanele nu au rândul 13 la scaune. Apollo 13 a fost a treia misiune umană a NAȘA dezvoltată cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare.

9) Ziua de marți, dar și alte zile ale săptămânii

Se zice că așa cum începi săptămână, așa vor fi cam toate zilele. Dacă primești bani chiar de luni, vei primi toată săptămâna. Dacă vei cheltui bani de luni, toată săptămâna va fi la fel. Se zice că marțea aduce ghinion, că are 3 ceasuri rele! Și dacă acea zi de marți mai pică și pe 13, atunci să te ții!!! Nu-ți tăia unghiile vinerea sau duminica. Cică aduce ghinion! Nu începe niciodată o călătorie vinerea, altfel vei avea parte de ghinion. Nu începe să îți faci o haină vinerea, decât dacă ești sigur că o și termini în acea zi. Și încă ceva: Poartă haine noi… de Paște, ca să ai noroc tot anul!

8) Nu duce gunoiul lunea și nici seara, pe întuneric!

Pe vremea lui Iisus, zilele nu aveau nume, ci se numărau (întâia, a doua, a treia etc). Într-o singură zi nu se lucra, în ziua Domnului, dar unii au adăugat și alte restricții, din cauze lenei: să nu faci anumite lucruri lunea sau pe înserat. Cum ar fi… să duci gunoiul.

7) Superstiții legate de nunți

– Aduce ghinion, dacă nunta este în ziua de naștere a mirelui sau a miresei;

– Plânsul la nunta aduce noroc;

– În ziua nunții, mirele și mireasa trebuie să iasă din casă numai cu piciorul drept;

– Este obligatoriu ca mireasa să poarte voal, pentru ca aceasta să fie protejată toată viața de spiritele rele.

6) Prima zi de toamnă

Se spune că… dacă prinzi o frunză care cade dintr-un copac, în prima zi de toamna, nu-ți va mai fi frig toată iarna!

5) Umbrela

Umbrelele au fost utilizate de oameni, din cele mai vechi timpuri, pentru a se proteja de soare și nu de ploaie. Tocmai de aceea, se spune că nu este bine să deschizi umbrela în casă, într-un loc întunecat. Mai mult, e de rău… dacă dăruiești cuiva o umbrelă. Și, de asemenea, se mai spune că nu e bine dacă îți cade umbrela din mână pe podea.

4) Să nu te uiți noaptea în oglindă

Această superstiție se trage dintr-o legendă slavă care susține că oglinda este poarta celor două lumi, cea în care trăim noi și lumea de dincolo. Noaptea această poartă se deschide și dacă privești oglinda este posibil să vezi ceea ce se petrece acolo, fapt pentru care consecințele vor fi pe măsură.

3) Semn că vei muri

Dacă îți intră în casă o pasăre de afară, este semn că va muri în curând cineva din acea locuință!

2) Cimitir

Nu respira profund când mergi printr-un cimitir, ca să nu inspiri spiritul cuiva care a murit recent!

1) Pisica neagră

Ultima și cea mai celebră superstiție e legată de pisica neagră! Dar ea nu aduce mereu ghinion, așa cum credeam până acum. Dacă pisica neagră merge în aceeași direcție cu tinei… îți va purta noroc, însă dacă îți va tăia calea, vei avea ghinion. Nu e bine să ții o pisică aproape de un nou-născut, deoarece îi va „fura” respirația micuțului. O pisică la bordul unei nave va aduce noroc. Dacă visezi pisici, nu vei avea o zi tocmai bună, iar dacă visezi pisici care te atacă, îți vei face dușmani.