Cele mai aşteptate filme din 2015 – colecţia primăvară/vară

24 03. 2015, 17:00

Evident, producătorii filmelro respective se bazează pe acest aspect şi speră să obţină încasări pe măsură, poate chiar unele record, din vânzarea biletelor.

1) ”Furios şi iute 7/Fast and Furios 7” – lansare 3 aprilie

Furious 7 este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel şi Paul Walker îşi reiau rolurile lui Dominic Toretto şi Brian O’Conner. Cu tot cazierul curăţat şi liniştiţi alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să îşi facă o nouă viaţă, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiţi să calce din nou în afara legii.

Producţia filmului a fost amânată aproape un an, în urma decesului actorului Paul Walker. VEZI ce gest a putut să facă Vin Diesel în memoria lui Paul Walker!


2) ”Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron/The Avengers: Age of Ultron” – lansare 1 mai

Doritor să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligenţă artificială. Acesta ar trebui să evalueze pericolele şi să controleze armata de roboţi a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război rasei umane.

Dotat cu puteri nebănuite şi invincibil în învelişul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New York-ului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să ţină piept extraordinarei ameninţări. Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră şi Hulk vor avea nevoie de resurse ieşite din comun, dar şi de multă şiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, în stare să controleze minţile oamenilor şi să emită distrugătoare radiaţii şi unde electromagnetice!

3) ”Jurassic World” – lansare 12 iunie

Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut.

Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om…


4) ”Întors pe Dos/Inside out” – lansare 19 iunie

Viaţa lui Riley, o fetiţă veselă şi lipsită de griji, este dată peste cap când trebuie să-şi ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoţiile ei preiau iniţiativa, spre nemulţumirea părinţilor complet depăşiţi de situaţie ai fetiţei.

Furia, Dezgustul, Frica, Tristeţea şi Bucuria se ceartă, colaborează şi se pierd în discuţii în contradictoriu în încercarea de-a o face pe Riley să meargă mai departe şi să-şi găsească noi prieteni.


5) ”Ted 2” – lansare 26 iunie

În noul film al lui Seth MacFarlane buclucaşul urs de pluş trebuie să dovedească în instanţă că este o persoană, astfel încât să se poată căsători cu aleasa inimii lui.

Noua aventură a lui Ted şi a prietenului său uman John Bennett (Mark Wahlberg) nu are loc doar la tribunal, cei doi eroi fiind implicaţi şi în accidente de tot felul şi urmăriri pe viaţă şi pe moarte.



6) ”Terminator: Genisys” – lansare 1 iulie

Terminator 5 va fi o cursă infernală pentru John Connor, care va ajuta forţele militare din trecut să lupte împotriva roboţilor care au găsit o cale de a transporta înapoi în timp şi alte maşinării de calibru mai mare.



7) ”Minions” – lansare 10 iulie

Simpaticii aghiotanţi ai lui Gru, transformaţi în favoriţii copiilor de cele două filme Despicable Me, au parte de o animaţie dedicată lor! Aflăm că minionii au existat încă de la începutul timpurilor, visând mereu să fie în slujba celor mai mari ticăloşi ai istoriei.

Doar că mulţi stăpâni şi-au aflat sfârşitul din cauza năzbâtiilor minionilor, iar aceştia rămân singuri şi neconsolaţi… Totul pare a se rezolva când minionul Kevin dă peste Scarlet Overkill (Sandra Bullock), a cărei ambiţie e nemăsurată: vrea să conducă peste întreaga lume şi să devină prima super-ticăloasă din istorie…



Surse & postere : mediafax.ro, cinemagia.ro