„Cel Ales”, cu Laura Cosoi, Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu, din 24 aprilie în cinematografe
Îndrăgitul actor Nicodim Ungureanu joacă rolul lui Escu, un securist cu ștate vechi și strategii bine gândite, în cel mai recent film al regizorului Cristian Comeagă. „Cel ales” urmează a se lansa în cinematografele din România pe 24 aprilie.
„Toată lumea, după ce s-a terminat castingul, mi-a spus că eram singurul care puteam face rolul. Lucrul ăsta m-a flatat și mi-a dat niște emoții care nu m-au părăsit nici după film, nici acum și care sper să mă lase în pace când filmul va ieși la public. E ceva pentru un actor să zică toată lumea: da, tu trebuia să faci rolul ăsta. Pentru mine, e ca un premiu”, declară Nicodim Ungureanu.
Nicodim Ungureanu va da viață pe marele ecran unuia din cele mai atrăgătoare dar și mai respingătoare personaje negative din filmul românesc contemporan.
„Escu aduce o lume care începe într-o epocă și îți dă senzația că nu se termină niciodată. Și chiar așa e. Vine de undeva, și nu știi unde se termină. Escu există în orice epocă, în orice perioadă. Nu e ca un rău necesar. Trebuie să fie. Nu poți trăi fără Escu. Iar el este așa datorită slăbiciunilor oamenilor. El vede slăbiciunile înainte să stea de vorbă cu omul”, spune Nicodim Ungureanu.
Alături de Nicodim, „Cel ales” îi aduce pe marile ecrane pe actorul Bogdan Stanoevici, vedeta de televiziune Laura Cosoi și Olimpia Melinte.
Film de acțiune cu multe momente dramatice, cu tentă polițistă dar și cu accente comice, „Cel ales” povestește într-o manieră surprinzătoare duelul peste decenii între un transfug devenit asasin și cel care l-a recrutat, lupta unui individ cu sistemul diabolic care i-a confiscat și i-a demolat metodic existența.
Singura actriță româncă nominalizată la Premiile Goya, una dintre cele mai de succes actrițe la momentul actual, Olimpia Melinte revine pe marile ecrane în rolul Marcelei, în „Cel ales”, cel mai recent film semnat de regizorul Cristian Comeagă.
Actriță versatilă și cameleonică, Olimpia Melinte apare în două momente cheie ale vieții personajului principal, Domnul X. „Olimpia întrupează și însuflețește cu har și virtuozitate atât adolescenta îndrăgostită fără ocolișuri, cât și femeia sofisticată, prizonieră a propriei vanități. Olimpia Melinte dă încă o dată măsura talentului și a profesionalismului ei, cu dezinvoltura unei vedete și cu entuziasmul unei debutante”, declară Cristian Comeagă, regizorul filmului.
„Cele două vârste – adolescenta și femeia pariziană – au fost o provocare pentru mine și m-am bucurat mult. Marcela e tânăra care nu se încadrează în societatea vremurilor respective, iar viața ei se schimbă radical odată cu pierderea primei iubiri. Își construiește o viață în care, aparent, se simte bine, dar trăiește drama majorității românilor plecați în afară”, spune Olimpia Melinte despre personajul ei.
Produs de Domino Film, companie „răspunzătoare” pentru trei din filmele lui Nae Caranfil: „Asfalt tango”, „Filantropica” și „Restul e tăcere”, dar și pentru comediile „Tache” și „La bani, la cap, la oase” și distribuit de InterComFilm Distribution, „Cel ales” va fi lansat în România pe 24 aprilie, pe 50 de ecrane din întreaga țară.