Pregătiți să arunce orice în aer, teroriștii din această listă s-au deconspirat singuri sau au ajuns să se rănească și ucidă accidental, cu mult înainte de îndeplinirea misiunii.
1. Teroriștii care și-au filmat singuri pregătirile
Câțiva susținători ai Islamismului au ajuns în New Jersey (SUA), cu misiunea clară de a arunca în aer baza militară de la Fort Dix. Au cumpărat o cameră video de la un magazin de profil și au început să se înregistreze în momentul în care trăgeau cu armele în poligon și strigau în gura mare că se pregătesc să nimicească America. Greșeala fatală? Au mers cu camera video la un alt magazin specializat și au solicitat transferul conținutului pe un DVD pentru posteritate. Fără a fi detectiv sau a avea legături cu oficialitățile, angajatul magazinului și-a dat seama că ceva este în neregulă, când a văzut conținutul video, și a chemat imediat forțele de ordine. Teroriștii au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru conspirație la acte de terorism.
2. Teroriștii care s-au aruncat în aer în timp ce filmau un clip
La începutul acestui an, 21 de teroriști irakieni și-au pierdut viața într-o explozie petrecută în orașul Samarra. Teroriștii filmau un clip educațional care se dorea a fi un material de propagandă pentru viitorii atentatori sinucigași. Au improvizat un platou de filmare în mijlocul deșertului, însă nimeni nu știe exact de ce au transportat un blindat plin cu explozibil pe care intenționau să-l utilizeze ulterior. Plimbarea în „mașina morții” le-a fost fatală. Întreaga încărcătură a sărit în aer și i-a ucis pe loc.
3. Teroriștii care s-au aruncat în aer din cauza electricității statice
Salman al-Taezi și Walid Ashibi au fost doi teroriști din Yemen ce intenționau să arunce în aer mai multe ambasade de pe întreg teritoriul țării, pentru a transmite un mesaj clar conform căruia străinii nu sunt bineveniți în Yemen. Și-au construit un lansator de rachete, iar prima țintă pe care au pus ochii a fost Ambasada Cubei. Și-au instalat lansatorul în fața clădirii, pe o carpetă, ceea ce avea să fie o greșeală fatală. Chiar înainte de lansare, Walid a călcat pe carpetă și a produs atâta electricitate statică încât racheta a explodat instantaneu. Salman a fost omorât pe loc, iar Walid a murit câteva zile mai târziu, la spital, din cauza rănilor grave.
4. Au sărit în aer, cu tot cu mașina capcană
Doi jihadiști au vrut să arunce în aer Aeroportul Glasgow, folosindu-se de o mașină capcană. Niciunul dintre ei nu avea gânduri sinucigașe, dar au stat atât de mult la coada pentru intrarea în parcarea aeroportului încât mașina a sărit în aer înainte ca ei să poată fugi. Unul dintre atacatori a murit pe loc, iar celălalt a fost condamnat la închisoare pe viață. Incidentul s-a petrecut în 2007, la trei zile după ce Gordon Brown, un scoțian născut în Glasgow, a fost numit premierul Marii Britanii.
5. Terorista ucisă de un SMS
O rusoaică de origine cecenă a vrut să arunce în aer Piața Roșie din Moscova, cu ocazia Revelionului 2011. Femeia cu gânduri sinucigașe spera ca bomba pe care o are asupra sa să provoace moartea a mii de oameni strânși pentru a celebra trecerea în Noul An. Mișcarea era una cu tentă politică, iar bomba urma să fie detonată cu ajutorul unui telefon mobil, proprietate personală. Ghinionul a făcut ca, chiar înainte să plece către destinație, femeia să primească un sms neașteptat care a detonat bomba înainte de termen și a ucis-o pe loc. Ironic, mesajul era de la compania de telefonie mobilă la care avea abonament. Reprezentanții firmei respective îi urau un „An Nou fericit”.
6. Profesorul-terorist care a aruncat în aer o întreagă clasă
Un instructor de la un campus pentru pregătirea teroriștilor din nordul Bagdadului a avut proasta inspirație de a-și învăța adepții cum să construiască o bombă folosind substanțe active. În cele din urmă întreaga încărcătură a sărit în aer și i-a ucis atât pe profesorul-terorist, cât și pe cei 21 de învățăcei din Irak și Siria. În ciuda faptului că greșeala profesorului a fost una evidentă, Jihadiștii au proclamat incidentul drept un „act de justiție divină pentru toate victimele colaterale făcute de atentatele teroriste”.
7. Teroristul care s-a predat singur pentru recompensă
Cazul lui Mohammad Ashan a făcut senzație pe internet, în aprilie 2012. Ashan devenise o figură importantă printre talibanii din Afganistan, însă acum doi ani a făcut un gest desprins parcă din filmele de comedie. S-a predat singur la o secție de poliție și a solicitat recompensa pusă pe capul lui. Teroristul a intrat direct în secție, a arătat cu degetul spre afișul ce-l întruchipa și l-a lăsat mască pe ofițerul de serviciu când a spus: „Da, da, eu sunt acela! Acum pot încasa recompensa?”. Deși nimeni nu a crezut că Ashan poate fi atât de prost, testul ADN și amprentele au indicat clar identitatea lui. A fost condamnat la ani grei de închisoare.
8. Teroriștii care au uitat să-și facă asigurare la mașină
Șase teroriști de origine asiatică au pus la cale un atentat asupra unei mișcări de extremă dreaptă ce-și propune să scape Anglia de islamiști și musulmani. Deranjați de mesajul extremiștilor, teroriștii au închiriat un automobil, l-au încărcat cu explozibil și au intenționat să-l detoneze la un marș al extremiștilor pentru a produce cât mai mult haos. Ghinionul a făcut ca teroriștii să ajungă prea târziu la destinație. Au decis să păstreze explozibilul pentru a-l detona cu altă ocazie. Au fost trași pe dreapta, pentru un control de rutină. Polițiștii au devenit suspicioși în momentul în care au aflat că teroriștii au uitat să-și facă asigurare la mașină. Un control amănunțit a scos la iveală întregul plan al atacatorilor. Toți cei șase au ajuns după gratii.
9. Teroristul care a încercat să asambleze o bombă cu ajutorul unei brichete
Doi teroriști din Filipine plănuiau să arunce în aer Centrul Cultural Thomas Jefferson din Manila, gândindu-se că vor transmite un mesaj extrem de puternic. Însă au întâmpinat primele greutăți încă din momentul în care nu au reușit să îmbine corespunzător firele dispozitivului explozibil. Unul dintre atentatori a vrut să studieze firele mai îndeaproape, la lumina unei brichete. Bomba a sărit în aer și l-a ucis pe loc. Șocat, colegul său a ajuns la spital cu ajutorul unui taxi. Medicii au alertat forțele de ordine, iar polițiștii au aflat întregul plan pus la cale de cei doi teroriști.
10. Englezul care s-a aruncat singur în aer, în toaleta unui local
Nick Reilly, un tânăr englez cunoscut cu probleme psihice, era atât de nemulțumit de politica dusă de marile state ale lumii încât a decis că este momentul să intervină. Și-a schimbat numele în Mohammed Abdulaziz Rashid Saeed-Ali, a construit o bombă despre care credea că va produce pagubă totală și și-a pus în cap să arunce în aer cafeneaua Giraffe, din Exeter. A intrat în local și s-a dus direct în toaletă, pentru a arma dispozitivul exploziv. Din greșeală a detonat singur bomba. Iar aceasta a fost atât de prost construită încât clienții din local habar n-au avut de cele întâmplate în toaletă. Doar Reilly s-a ales cu răni grave la nivelul feței. În cele din urmă a scăpat cu viață, dar va înfunda pușcăria pentru o lungă perioadă de timp.