Cei mai bogați 7 jucători profesioniști de jocuri video

07 07. 2014, 11:30

La ora actuală, cel mai bine plătit sportiv din lume este boxerul Floyd Mayweather, cu venituri de 105 milioane de dolari, urmat de Cristiano Ronaldo, căruia îi intră în cont anual circa 80 de milioane de dolari. 

Chiar dacă nu se ridică la același nivel al încasărilor, gamerii profesioniști – cei din top, bineînțeles – câștigă sume care oamenilor obișnuiți li se par uriașe.

Iată deci care sunt încasările primilor șapte jucători profesioniști de jocuri video, cu mențiunea că acestea reprezintă exclusiv premiile câștigate în carieră, fără a socoti și veniturile din sponsorizări și reclame.

7) Lee Young Ho – Coreea de Sud

Porecla: KT FlaSh

Venituri totale: 449.516 de dolari

Jocul lui preferat este StarCraft: Brood War iar acest lucru nu este întâmplător. Jocul are o audiență fantastică în Coreea de Sud. asta însemnând că tinerii coreeni cor să devină experți în StarCraft așa cum tinerii americani își doresc să devină vedete la Hollywood.

FlaSh este unul dintre jucătorii de top din Coreea și aduce acasă în medie cam 10.000 de dolari la fiecare turneu. Mai mult, jumătate dintre acești bani au fost câștigați înainte de a împlini 18 ani.

6) Clement Ivanov – Estonia

Porecla: Puppey

Venituri totale: 450.480 de dolari

Estonia este cunoscută pentru contribuția sa la dezvoltarea Skype și a cinelelor Paiste și pentru berea Le Coq.

Estonia este, de asemenea, și țara care dă unul dintre cei mai talentați și competitivi jucători profesioniști de jocuri video.

Jocul în care excelează Clement este Dota2, acesta „băgându-i în buzunar” o mulțime de bani. De menționat că o bună parte din acești bani i-a câștigat într-un singur turneu, „The International”, la care participarea i-a fost confirmată doar cu trei săptămâni înainte de incepere.

5) Oleksandr Dashkevych – Ucraina

Porecla: XBOCT(4)

Venituri totale: 453.311 de dolari

În 2009, Oleksandr avea o cotă de 4/10. Simțind nevoia unei schimbări, el a părăsit clubul din care făcea parte, Planet-X, pentru Natus Vincere.

Schimbarea i-a priit, astfel că la Cupa Alienware a demolat, pur și simplu, echipa Chinei.

La turneul „The International” de anul trecut, el și-a adăugat la numele „de scenă” (4), un fel de deget mijlociu arătat scepticilor.

Deși s-a clasat doar pe poziția secundă, a reușit să aducă echipei sale un premiu de 600.000 de dolari.

4) Jang Min Chul – Coreea de Sud

 

Porecla: MC

Venituri totale: 453.926 de dolari

Coreea de Sud, Starcraft. Sună cunoscut? La vârsta de 24 de ani, MC este unul dintre veteranii industriei, participând la 79 de concursuri, aproape dublu decât media.

MC este cunoscut și pentru ceremoniile ritualice făcute după câștigarea turneelor, în 2011 el celebrându-și victoria la MLG Providence Pro-Circuit îmbrăcat ca… Murloc.

3) Johnathan Wendel – Statele Unite

Porecla: Fatal1ty

Venituri totale: 454,919 de dolari

Johnathan Wendel este recunoscut ca fiind primul – și cel mai bun – jucător profesionist. Spre deosebire de competitorii săi, care sunt specializați de regulă într-un singur joc, Jonathan poate juca o gamă largă de jocuri.

Și-a căpătat prestigiul jucând Painkiller, însă a concurat cu succes și cu Quake, Call of Duty, Unreal Tournament, Doom 3, Counter Strike și Alien Versus Predator.

Acum, la 33 de ani, încă mai joacă, însă atunci când nu este ocupat cu firma sa de proiectare (design de mouși pentru jocuri, căști și altele asemenea). În 2010 a acces în Internetional Video Game Hall of Fame și deține chiar și recordul Guiness pentru cele mai multe omoruri în 60 de minute.

2) Danil Ishutin – Ucraina

Porecla: Dendi

Venituri totale: 452.841 de dolari

Încă un membru al clubului Natus Vincere, multă lume considerîndu-l pe Dendi cel mai mare jucător de Dota din acest moment din lume.

Cu toate că a urcat pe podiumuri de 26 de ori în ultimii doi ani, din care de 15 ori pe cea mai înaltă treaptă, lui Dendi îi place să fie discret, astfel că nu se cunosc prea multe despre el.

1) Lee Jae Dong – Coreea de Sud

 

Porecla: Jaedong

Venituri totale: 519.086 de dolari

Ca să vă dați seama de valoarea lui, ar fi bine să știți că Jaedong este numit de adversarii săi „Tiranul” sau „Ucigașul legendar”. Bineînțeles, vorbim din nou de StarCraft – și ca să vă dați seama de amploarea acestui fenomen în Coreea de Sud, aflați că mai mult de jumătate din vânzările mondiale ale jocului provin din această țară.

Extraordinarul său talent i-au permis lui Jaedong, în ciuda concurenței acerbe, să câștige mai mult decât orice alt gamer din lume în cariera sa de șapte ani, revoluționând modul de joc al StarCraft-ului și deținând mai multe recorduri mondiale.

În cazul în care visați să vă apropiați măcar de elita jucătorilor profesioniști și de câștigurile lor, nu neglijați faptul că, îndiferent de talentul lor, toți tratează pasiunea ca pe un serviciu, antrenându-se multe ore pe zi.