Cei mai bogați 5 bărbați ai Greciei
Primul semn că ar exista probleme în Grecia a apărut în momentul în care George Papandreou a devenit premier, în octombrie 2009, când a descoperit că guvernul a subestimat, de-a lungul anilor, nivelul datoriei publice.
Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?
În ianuarie 2010, Guvernul de la Atena a anunțat primul pachet de măsuri de austeritate, printre care tăieri masive de pensii și salarii.
În mai, același an, Grecia a primit primul pachet de asistență financiară, reprezentând practic un împrumut acordat de Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), în valoare de 110 de miliarde de euro.
Dar până să ajungă la aceste probleme economice majore, ca leagăn al civilizației moderne, Grecia a contribuit cu nenumărate inovații pentru omenire.
De prin anii 460 î.Hr. – 146 î.Hr., grecii au dominat lumea antică prin intermediul evoluției culturale, dar și militare. Evoluțiile matematice de Euclid și Arhimede sau dialogurile filosofice și tratatele lui Platon, Aristotel și Socrate.
Dramele create de Sofocle și Euripide sunt încă venerate și considerate drept contribuții importante la cunoaștere chiar și în secolul al XXI-lea.
De asemenea, trebuie menționat faptul că le putem mulțumi grecilor pentru multe alte invenții importante, cum ar fi Jocurile Olimpice și giroscopul sau chiar Zeus, întruchipat magnific de actorul Liam Neeson.
În 2010, Neeson a jucat rolul lui Zeus în refacerea filmului din 1981, „Clash of the Titans”. Filmul a avut un succes uriaș, adunând peste 475 milioane de dolari!
În timpurile moderne, Grecia a fost cunoscută ca o celebră destinație turistică, cu multitudinea sa de plaje frumoase, situri istorice și preparate culinare excelente.
Dar, de la colapsul economic din 2009 încoace, totul a devenit foarte greu pentru Republica Elenă. Chiar înainte de a adera la zona euro, în anul 2000, țara a suferit mai multe probleme financiare, pe un fond economic potrivnic, inflație mare și șomaj ridicat, unul din 10 greci neavând un loc de muncă.
În noiembrie 2013, rata șomajului din Grecia a ajuns la un uluitor 28 %, aproape dublu față de recordul înregistrat în anii anteriori în zona euro.
După ce s-au debarsat de moneda lor națională, drahma, precum spargi o farfurie ieftină pe podeaua unei taverne, guvernanții au crescut salariile bugetarilor și au mărit pensiile. Și cum populația îmbătrânea rapid, această mișcare a fost una dezastruoasă pentru economie.
Problemele financiare s-au accentuat și din cauza corupției în rândul guvernanților. Cel mai bun și răsunător exemplu este cel al lui Akis Tsochatzopoulos, fost ministru al Apărării și membru fondator al mișcării socialiste PASOK.
El a fost acuzat de crearea unui sistem de luare de mită pentru achiziționarea de echipamente militare de către rudele sale și prietenii lui și așa destul de bogați. A fost judecat și condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare, deși avea 73 de ani.
Concret, în timpul mandatului său, prin mâna lui Tsochatzopoulos au trecut 26 milioane dolari. Dar și evaziunea fiscală, practicată de micii comercianți și nu numai, a tras țara în jos. La greci, bonul fiscal era doar o opțiune, iar tranzacțiile cu cardul erau doar o utopie. Patronii preferau plățile cash. Știau ei de ce…
Autoritățile închideau ochii la aceste obiceiuri comerciale, crezând că bani astfel obținuți vor fi investiți în piața imobiliară sau reinvestiți în economie. De fapt, gestionarea defectuoasă a resurelor și corupția masivă au trimis țara în prăpastie.
Cu toate acestea, în timp ce 11 milioane de greci se zbăteau să supraviețuiască crizei economice, un număr restrâns de conaționali (din ​​țară sau din străinătate) dominau diverse industrii și se umpleau de bani.
Printre cei mai cunoscuți antreprenori greci cu origini străine se numără Ariana Huffington, editor-șef și fondator al blogului de știri Huffington Post, greco-britanicul Sir Stelios Haji – Ioannou, fondatorul companiei aeriene europene EasyJet sau artistul greco-american Jesse Katsopoulos, muzician care a colaborat cu trupa Beach Boys și nici gemenele Olsen nu îi erau străine.
Mai jos, dezbatem situația altor cinci miliardari greci și/sau ai diasporei grecești:
5. – C. Dean Metropoulous: 1,3 miliarde dolari
Metropoulous este un investitor, în vârstă de 67 de ani, care este specializat în achiziționarea și revitalizarea brandurilor cu probleme, în special cele americane. În 2010, el a cumpărat Pabst Blue Ribbon, brand american de bere, pentru 250 milioane dolari, și a inițiat o campanie de marketing inovatoare, care a respins publicitatea „tradițională” la bere (sâni mari, bikini mici și mașinile rapide) și a căutat să cultive o piață de nișă, cu băieți tatuați și distribuție în cadrul festivalurilor de muzică.
Metropoulous a făcut o retehnologizare similară și cu alte branduri cunoscute precum Bumblebee tuna, Chef Boyardee, Aunt Jemima, Duncan Hines sau Twinkies. În 2013, el a încheiat un parteneriat cu Apollo Global Management, pentru a salva de la faliment numeroase mărci celebre, care au probleme în Justiție, satisfăcând astfel nostalgici și proprietari… deopotrivă!
4. Aristotelis Mistakidis: 2,7 miliarde dolari
Mistakidis, care este un cetățean cu dublă cetățenie, grecă și britanică, deține o diplomă în economie la London School of Economics. Și-a început cariera la Cargill, unde a aflat despre industria metalelor, înainte de mutarea sa la Compania Glencore, unde este co-director al departamentului de produse din metale. Așa a ajuns pe lista miliardarilor din revista Forbes. Mai deține funcții, care îi aduc alte numeroase venituri, și în alte companii precum Mopani Copper Mines PLC (președinte), RecyclexSA (director) și Katanga Mining Ltd. (director non-executiv)!
3. John Catsimatidis: 3,1 miliarde dolari
Originar din mică insulă Niseros, Catsimatidis a emigrat încă din adolescență în Statele Unite. După ce a crescut într-un cartier dur din New York, si-a abandonat studiile la New York University, cu foarte putin timp inainte de absolvire, pentru ca s-a ivit o oportunitate de afaceri pe care pur si simplu nu a putut sa o refuze. A pus pe picioare un magazin alimentar (detinut de un prieten al sau) si aceasta decizie s-a dovedit cruciala pentru viitorul sau.
In cele din urma a ajuns CEO (director executiv) al Red Apple Groups si Gristedes Food din Manhattan. Catsimatidis este, de asemenea, puternic implicat în domeniul imobiliar din zona New York, deținând peste 300 de proprietăți în New York și Pennsylvania. El deține, de asemenea, Hellenic Times, cea mai mare publicație greco-americană din zona metropolitană a New York-ului.
Catsimatidis este, probabil, cel mai faimos pentru încercarea sa de a deveni primar în New York, din partea Partidului Republican, în 2013, dar a pierdut această oportunitate în fața lui Joe Lhota, fost vice-primar în mandatul lui Rudolph Giuliani.
2. Spiros Latsis: 3,3 miliarde dolari
Spiros Latsis, este singurul grec de pe această listă care nu este un miliardar rezultat din propria-i munca, ci prin moștenire. Fiul magnatului din transporturi John Latsis, Spiros are un doctorat obtinut la London School of Economics, inclusiv un doctorat în filosofie. Tatal sau, de la care a moștenit averea, a fost un armator elen foarte respectat, din generatia legendarilor Stavros Niarhos si Aristotel Onassis.
Juniorul conduce, în prezent, Banca EFG Internațional, prezenta si in Romania prin intermediul Bancpost, Lamda Development și Hellenic Petroleum, cea mai importanta companie de rafinare a petrolului din Grecia. Dovedind că miliardarii nu sunt izolați de colapsul economic din Grecia, și afacerile sale au fost profund afectate, averea lui scăzând cu aproximativ 4 miliarde dolari, de la începutul recesiunii.
1. John Paul DeJoria: 4 miliarde de dolari
John Paul DeJoria este un miliardar greco-american și mare filantrop. Fiul unor imigranți de origine italiană și greacă, omul de afaceri are o poveste de viață tulburătoare. La vârsta de 10 ani, vindea felicitări de Crăciun și ziare pentru a-și întreține familia. După ce părinții au divorțat și mama nu a mai putut avea grijă de cei doi copii, John a fost trimis, împreună cu fratele mai mare, la orfelinat.
Dar, sătul de viața plină de neajunsuri, John a terminat stagiul militar și s-a angajat în cadrul Redken Laboratoires, o divizie a grupului de cosmetice L”Oreal, dar a fost dat afară în urma unor neînțelegeri.
În anul 1980, DeJoria a împrumutat 700 de dolari și împreună cu hairstilist-ul Paul Mitchell a pus bazele companiei de cosmetice profesionale John Paul Mitchell Systems, care imediat au avut mare succes. O vreme a vândut produse din ușă în ușă, perioadă în care a locuit, practic, în mașină. Dar tot nu a renunțat și chiar și-a diversificat aria de business. În 1986, a încheiat un parteneriat cu omul de afaceri Michael Gustin pentru a înființa Energy Company Gustin, care era specializată în explorarea de gaze și petrol.
În 1989 , după călătoria unui prieten în Mexic, DeJoria se implică și în industria producătoare de alcool, mai precis tequila, punând bazele Companiei Patron Spirit, alături de Martin Crowley, unde John deținea 70 % din acțiuni.
Deține și multe alte companii, cum ar fi DeJoria Diamonds, care e specializată pe pietre prețioase care nu provin din zonele de conflict armat. Referitor la această afacere, el spunea: „Cheia e să fii entuziasmat și pasionat de ceea ce începi și de calitatea cu care produci ceva!”. El a jucat și în filme, ce-i drept având roluri secundare, un exemplu fiind „Nu te pune cu Zohan” (2008), unde a jucat rolul partenerului său de afaceri, Paul Mitchell.