Cei 10 cine-magnifici
„Empire”, cea mai populara revista de cinema britanica, a întocmit un top 10 al celor mai buni regizori din toate timpurile, cu ajutorul unui referendum on-line.
10. Woody Allen – Bardul new-yorkez
(1935 – )
C.V.
Nume: Allen Stewart Konigsberg, alias Woody Allen
Esențiale: „Sleeper” (1973), „Love and Death” (1975), „Annie Hall” (1977), „Manhattan” (1979), „Broadway Danny Rose” (1984), „Crimes and Misdemeanors” (1989), „Bullets Over Broadway” (1994).
Oscar-uri: cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor, cel mai bun film („Annie Hall”, 1978), cel mai bun scenariu („Hannah And Her Sisters”, 1987).
Motto: „Nu vreau sa ating nemurirea prin opera mea: prefer sa nu mor niciodata.”
Influențata de autori diverși, de la frații Marx la Ingmar Bergman, opera lui Allen a fost dintotdeauna un amestec original. Umorul a fost tot timpul cea mai ascuțita arma a sa. A reușit sa-l imite chiar mai bine pe Bergman în adorabila sa pelicula din 1982, „A Midsummer Night’s Sex Comedy”, decât a facut-o în mult mai serioasele „September” sau „Interiors” (1978). Zâmbetul melancolic și picatura de sentimentalism din „Hannah And Her Sister” ne cuceresc mai repede decât norii de furtuna din filmele sale mai triste. „Manhattan” e, desigur, capodopera sa: o scrisoare de dragoste pentru New York, la fel de plina de afecțiune și de umor sec precum orașul care l-a inspirat.
Moment definitoriu:
„Manhattan”: cea mai new-yorkeza dintre toate secvențele new-yorkeze ale lui Woody este chiar începutul acestui film clasic. Un voice-over ironic, cadențat, care se asorteaza cu frumusețea de ilustrata a imaginii.
9. Orson Welles – Ala de-a facut „Citizen Kane”…
(1915 – 1985)
C.V.
Nume: George Orson Welles, alias Orson Welles
Esențiale: „Citizen Kane” (1941), „The Magnificent Ambersons” (1942), „Macbeth” (1948), „Touch of Evil” (1958).
Oscar-uri: cel mai bun scenariu („Citizen Kane”, 1942), Oscar onorific (1971).
Cu propriile cuvinte: „Am început de sus și am muncit mult ca sa ajung jos.”
„Citizen Kane” e un tur de forța epic, justificându-și din plin reputația de cel mai mare film american facut vreodata. Filmul concentreaza tot ce e pasionant și în legatura cu Welles. Regizorul trebuie sa fi știut ca proiectul sau, o sublima înjunghiere frontala a baronului media William Randolph Hearst, va însemna condamnarea sa, dar tot a avut tupeul sa-l faca. Talentul lui Welles va fi pe vecie asociat cu iconoclasmul încapațânat care l-a facut sa apese butonul autodistrugerii. A platit întregul preț al îndraznelii sale. Dupa furtuna stârnita de „Kane”, casa de film RKO i-a macelarit „The Magnificent Ambersons” și „Journey Into Fear”. I-au luat noua jucarie și i-au aratat ușa. Un paria la Hollywood, Welles a refuzat sa depuna armele. Disprețuind regula de fier a studiourilor, a acceptat proiecte doar din necesitate, dar apoi și-a îngrozit finanțatorii cu rezultatele. Deși acum sunt recunoscute drept capodopere, „The Lady From Shanghai” și „Touch of Evil” au fost dezastre la box-office pentru simplul fapt ca nu a vrut sa faca nici un compromis.
Moment definitoriu:
„Cetațeanul Kane”: cadrul pe care toata lumea îl cunoaște cel mai bine e centrat pe globul de sticla care cade pe scari, furtuna de zapada din interiorul sau simbolizând visul unei copilarii pierdute – tema esențiala a filmului.
8. Quentin Tarantino – Maestrul haosului
(1963 – )
C.V.
Nume: Quentin Jerome Tarantino
Esențiale: „Reservoir Dogs” (1992), „Pulp Fiction” (1994), „Jackie Brown” (1997), „The Kill Bill Collection” (2005).
Oscar-uri: cel mai bun scenariu („Pulp Fiction”, 1995).
Cu propriile cuvinte: „Atunci când oamenii ma întreaba daca am fost la vreo școala de film, le raspund:
Trebuie sa fie cel mai salbatic vis al oricarui tocilar: sa începi ca un umil vânzator într-un magazine de casete video și sa sfârșești prin a deveni un mega-regizor. Nici macar nu trebuie sa te îngrijorezi ca nu ești original: de fapt, pâna și cei care te critica tot te prețuiesc pentru bravura stilistica, fiind de acord ca furi de la cei mai buni: Howard Hawks, François Truffaut, Sergio Leone… Cu filmele sale populate de coafuri retro și conversații aberante și debordând de un entuziasm exploziv, Tarantino a atins stratosfera rarefiata a modelelor incontestabile, situație pe care n-are de gând s-o ia de gata. Criticii i-au transformat numele într-un adjectiv: tarantinesc. Adica fracturat, ne-cronologic, strabatut de o violența care e sursa de umor și de șocuri, cu dialoguri incidentale împinse în centrul acțiunii, cu cea mai inspirata muzica… {i asta fara a menționa numeroasele sale amprente vizuale sau fetișismul pentru picioare. Vorbim de stil, dar substanța? Ei bine, iata o teorie pentru voi: filmele lui Tarantino sunt, în primul rând, despre încredere, în principal despre cea dintre mentor și ucenic – iar tradarea e cel mai cumplit lucru care se poate întâmpla.
Moment definitoriu:
„Pulp Fiction”: Samuel L. Jackson și John Travolta se îndreapta într-o mașina spre locul unde trebuie sa dea o lovitura, dezbatând pe drum problema hamburgerilor europeni.
7. Peter Jackson – Vrajitorul din Wellington
(1961 – )
C.V.
Nume: Peter Jackson
DVD-uri esențiale: „Braindead” (1982), „Heavenly Creatures” (1994), „The Fellowship of the Ring” (2001), „The Two Towers” (2002), „The Return Of The King” (2003).
Oscar-uri: cel mai bun regizor, cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat („The Return Of The King”, 2004).
Cu propriile cuvinte: „Nu-mi plac filmele pompoase, pretențioase… Am un simț al umorului debil.”
Peter Jackson e un regizor care pare sa fi ajuns pe podiumul Oscar-urilor un autor complet format. Înainte de-a face cea mai mare trilogie a tuturor timpurilor, numele sau era puțin cunoscut (în afara Noii Zeelande și a cercurilor de cinefili împatimiți). Puțin credeau ca acest tip barbos poseda abilitatea de a adapta niște carți aparent imposibil de filmat, într-o maniera care sa fie atât de zgomotos apreciata atât de critici, cât și de fani. Din ziua în care i s-a dat o camera Super-8 (la vârsta de 8 ani), Jackson a fost fascinat de efectele speciale și s-a înverșunat sa gaseasca modalitați de a-și proiecta imaginația pe ecran. Mai mult decât oricare alt regizor, reușește sa foloseasca trucajele pentru a spune povești. Câți regizori care ar fi anunțat ca vor sa faca un remake la un clasic adorat precum „King Kong” ar fi fost întâmpinați cu urale și nu cu hohote de deriziune? E neînfricat și asta e mai bine: abia a început.
Moment definitoriu:
„Frația inelului”: marea revelație ca trilogia e în mâini bune a venit o data cu lupta care-ți taie respirația, coregrafiata la milimetru, dintre un trol conceput pe computer și hobbiți, ce îmbina furia cu un aer de tristețe.
6. Akira Kurosawa – Înțeleptul din est
(1910 – 1988)
C.V.
Nume: Akira Kurosawa, alias Împaratul
Esențiale: „Ikiru” (1952), „Seven Samurai” (1954), „Throne of Blood” (1957), „Yojimbo” (1961), „Sanjuro” (1962), „Ran” (1985).
Oscar-uri: onorific (1990).
Cu propriile cuvinte: „În filme, pictura, literatura, teatrul și muzica se contopesc. Dar filmul ramâne film.”
Despuiați veșmântul literar care îmbraca acum operele lui Akira Kurosawa, priviți în spatele costumelor japoneze și a arhitecturii externe și veți descoperi inima omului obișnuit. Kurosawa exploateaza, pur și simplu, teme universale: împlinire, solidaritate într-o lume opresanta, adevarul de sub masca înțelepciunii. Kurosawa a reflectat o imagine a culturii sale native pe care vesticii au putut-o patrunde cu ușurința: a facut filme care pareau profund japoneze și care, totuși, s-au dovedit universal populare. Toate peliculele sale sunt opera unui uluitor artizan al imaginii, însa esențial e ceea ce vortexul acțiunii duce cu el. Nimic mai potrivit decât un câmp de lupta pentru ca tot felul de conflicte sa iasa la suprafața și sa puna în balanța judecațile benigne și cele maligne sau sa confirme ca haosul social trebuie contracarat cu fapte umaniste.
Scena definitorie:
„Cei șapte samurai”: În miezul filmului zace conflictul mocnit dintre samuraiul arogant și țaranii suspicioși, plini de resentimente.
Afla care sunt ceilalți 5 regizori extraordinari numai din