Președintele clubului Ceahlaul, Gheorghe Ștefan, a declarat ca nu va cumpara un loc în Divizia A pentru echipa din Piatra Neamț, care a retrogradat în divizia secunda la finalul sezonului trecut.
„Daca una dintre echipele din Divizia A, cum ar fi Sportul Studențesc sau Apulum, nu vor primi licența de funcționare, așa cum se vehiculeaza, noi vom promova pe criteriul sportiv, dar nu vom cumpara un loc în Divizia A, pentru ca așa a decis Consiliul de Administrație”, a declarat noul primar al orașului Piatra Neamț.
Mediafax