Hoteluri: micul dejun inclus şi facilităţile cazării sunt prioritare
Studiul realizat de momondo arată că 76% dintre români preferă să se cazeze la un hotel atunci când pleacă în vacanţă şi că micul dejun inclus în preţ este cel mai important aspect atunci când aleg cazarea (pentru 65% dintre ei). Următorul factor pe lista românilor (în proporţie de 62%) sunt facilităţile hotelului (piscina, spaţiul spa, facilităţile pentru fitness, un restaurant de calitate etc.) De asemenea, trei dintre primele cinci locaţii internaţionale în care au fost cele mai multe căutări de hoteluri sunt destinaţii la plajă aflate pe rivierele italiană şi franceză: oraşele italiene Rimini şi Montesilvano, împreună cu Nice.
În acelaşi timp, trei dintre cele mai căutate cinci destinaţii naţionale sunt cunoscutele oraşe româneşti de la malul Mării Negre: Constanţa, Mamaia şi Eforie Nord.
Zboruri: destinaţiile din jumătatea sudică a continentului atrag atenţia românilor vara aceasta
Studiul arată că atunci când vine vorba de căutările de zboruri, destinaţiile care au cunoscut cea mai spectaculoasă creştere comparativ cu anul trecut sunt, cu certitudine, cele care se bucură de briza mării şi de clima însorită din jumătatea sudică a Europei. Aşadar, căutările pentru biletele de avion către Chania, al doilea oraş ca mărime din insula Creta, au crescut cu 234% faţă de anul trecut, fiind urmate de cele către Paphos (168%), Nice (142%) şi fermecătorul Dubrovnik (137%).
Niciunul dintre preţurile medii către aceste destinaţii nu depăşeşte 160€ pentru un zbor dus-întors, iar cele mai ieftine sunt cele către Paphos, costând 140€, şi către Chania (148€).
Analizând cele mai căutate zboruri de către români pentru vacanţa de vară din 2019, lucrurile nu sunt cu mult diferite. Palma de Mallorca, Barcelona, Paphos şi Split sunt patru dintre primele cinci cele mai căutate destinaţii în privinţa zborurilor, toate fiind cunoscute pentru atmosfera estivală, plajele superbe şi peisajele îmbrăcate în palmieri.
Majoritatea banilor românilor atunci când sunt în vacanţă se duc pe cumpărături
Conform studiului, 41% dintre români preferă să cheltuie bani pe obiecte precum hainele şi suvenirurile atunci când pleacă în concediu, dar şi pe mâncarea în restaurante şi cafenele (40%). Interesul pentru activităţile culturale precum spectacolele de teatru şi vizitele în muzee ocupă a treia poziţie între priorităţile românilor.