Ce vârstă are, în realitate, Beyonce!

De: Nicoleta Nicolae / 22.10.2015, 09:15

Ce vârstă are, în realitate, Beyonce!
Artista americană are mai multi ani decât spune ea, cel puţin aşa susţine tatăl său, Mathew Knowles. Deşi Beyonce susţine că ar avea doar 34 de ani, ea ar avea, de fapt, 36.


 Aceasta nu este prima oară când vârsta artistei este un subiect controversat. Într-un interviu oferit unui post de radio din America, tatăl cântăreţei a vorbit despre Pink, una dintre colegele de breaslă ale fetei sale, afirmând că cele două ar fi de aceeaşi vârstă: „Pink, este de aceeaşi vârstă ca Beyonce. Obişnuiau să fie într-o competiţie, care formaţie este mai bună. Şi Usher, era de aceeaşi vârstă. Toţi aveau cam 14-15 ani.”
Dacă afirmaţiile lui Mathew sunt reale, asta ar însemna că Beyonce are 36 de ani, nu 34, precum pretinde.

Zvonurile potrivit cărora Beyonce ar avea o altă vârstă au început în 2008, atunci când Gabrielle Union a declarat că prietenia sa cu artista durează din adolescenţă, în condiţiile în care între ele ar fi o diferenţă oficială de 9 ani.