În anul 1900, Walter Reed a descoperit cauzele frigurilor galbene și modul prin care se transmit. Ca rezultat, munca pe canal a putut fi continuată și s-a încheiat în 1914.
Frigurile galbene sunt o boală acută, din cauza căreia pacientul are febră, icter și stări de vomă. Dacă este vorba de un caz izolat, atacul bolii poate fi blând, iar pacientul are șanse totale de vindecare. Însă, atunci când vine vorba de o epidemie de friguri galbene, pacienții mor în proporție de 50%.
Frigurile galbene sunt cauzate de un virus care atacă, în principal, ficatul. Celulele din ficat sunt foarte afectate, ceea ce provoacă icterul. De fapt, boala își are numele de la culoarea pielii, care devine galben-maronie.
Virusul se transmite prin țânțari. Femela țânțar dintr-o anumită specie suge sângele persoanei cu friguri galbene, în primele trei zile după ce persoana respectivă a fost infectată. După circa 12 zile, virusul din țânțar devine infecțios. Apoi, atunci când mușcă o persoană care nu este imună în fața frigurilor galbene, boala se va dezvolta.
Nu există un leac împotriva frigurilor galbene, așa că prevenția este importantă. Există un vaccin de imunizare împotriva frigurilor galbene. Odată ce o persoană a făcut vaccinul, devine imună. Bineînțeles, și controlul asupra țânțarilor din zonele expuse frigurilor galbene este o metodă de a preveni boala.