Banii sunt susținuți de bucăți de metale prețioase, în cantități mari, deținute de guvernul care emite bancnote.
Măsurătoarea standard a valorii banilor, folosită în țările civilizate, se face cu ajutorul aurului sau a argintului.
Ele sunt suficient de limitate pentru a-și păstra valoare, dar și suficient de multe cât să facă față cerințelor pieței.
Cu alte cuvinte, hârtia și monedele emise de guvern sub formă de „bani” au o anumită valoare pentru că sunt susținute de provizii de aur și argint.
În anul 1821, în Marea Britanie, un singur metal a devenit baza sistemului monetar. Acesta a fost aurul, adoptat ca monedă oficială.
Până în 1914, aurul a fost unitatea de măsură pentru majoritatea monedelor din întreaga lume. Având un standard unic de valoare, țările au putut să facă schimburi între ele mult mai ușor.
Dolarii din SUA, francii din Franța și mărcile germane aveau o acoperire în aur. Acest fapt este cunoscut ca standard de aur.
Până în anul 1933, majoritatea țărilor renunțaseră la standardul de aur. Însă, existența multor monede, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii, încă depind de prețul aurului.
Iar aurul este foarte important în schimburile internaționale. Guvernele cumpără și vând cantități de aur sub formă de lingouri.
O parte din el este folosit pentru plata datoriilor externe, iar o altă parte este depozitată sub formă de „rezervă de stat”.