Cuvântul provine din latinescul „aborigine”, care înseamnă „de la început”. El a fost folosit, pentru prima oară, de către scriitori romani, care descriau triburile ce trăiseră pe teritoriul unde s-a dezvoltat Roma.
Boșimanii sunt aborigeni din Africa de Sud, pentru că au ocupat teritoriul înaintea triburilor vorbitorilor de „bantu” de culoare. Cei din triburile primitive care au ocupat Australia înainte de venirea europenilor se numesc aborigeni australieni.
Aceștia sunt, probabil, cei mai cunoscuți aborigeni. Aborigenii australieni trăiau mai ales pe teritoriul continental și în zonele coastei nordice. Ei formau un popor de circa 160.000 de oameni. Strămoșii lor au dus o viață de nomazi și călătoreau în triburi. Astăzi, doar o mică parte a acestor aborigeni mai duce acel stil de viață.
Aborigenii australieni aparțin unei familii diferite de omul de rând și sunt cunoscuți ca australoizi. Nu se știe cât timp au petrecut ei în Australia. Înainte să fie influențați de stilul de viață al europenilor, aborigenii australieni nu purtau haine, nu își construiau locuințe permanente, nu cultivau răsaduri și se ocupau cu vânătoarea.
Astăzi, mulți dintre ei s-au organizat ca să își apere drepturile în Australia. Ei au dreptul să voteze la alegerile electorale și au dreptul la toate avantajele sociale disponibile pentru alți australieni.