Antibioticele lucrează doar în cazul anumitor forme de viață, bacteriile ce cauzează boli. În sine, antibioticele sunt substanțe făcute din celule vii – bacterii, mucegai și plante de dimensiuni mai mari.
Istoria antibioticelor a început în 1928, atunci când Sir Alexander Fleming a descoperit penicilina.
Această invenție a fost, apoi, studiată și dezvoltată de alți oameni de știință, iar cercetările au continuat pentru întreg domeniul „antibioticelor”.
Au fost examinate mostre de sol din toată lumea, pentru a se vedea dacă conțin tipuri de mucegai ce pot fi utile în lupta împotriva bacteriilor.
Rezultatul este gama largă de antibiotice folosite în prezent. Printre ele se numără penicilina, streptomicina, aureomicina cloramfenicol și teramicina.
Însă, pe lângă acțiunea împotriva bacteriilor, unele antibiotice au și un efect toxic pentru corpul uman.
Procesul prin care antibioticele opresc dezvoltarea bacteriilor nu este în totalitate clar. Se presupune că acestea nu mai permit bacteriilor să se hrănească.
Fiecare tip de infecție cu bacterii este tratată optim cu un anumit antibiotic. Unii pacienți pot fi alergici la un antibiotic sau altul. Acești oameni pot face urticarie, astm sau chiar și afecțiuni mai grave.
Uneori, antibioticele sunt prescrise pentru o perioadă mai mare de timp. Iar alteori sunt recomandate pentru prevenirea unei boli.
De când antibioticele au fost descoperite, numărul deceselor din cauza infecțiilor a scăzut semnificativ. Bolile infecțioase nu mai reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.