Ce şi-au cumpărat Andreea Esca şi Lucian Mîndruţă din primii bani câştigaţi?

Andreea Esca – Ştirile de la miezul nopţii

La începutul lui ’92, Andreea susţinea primul interviu pentru un job. Era încă studentă, iar televiziunea SOTI căuta prezentatori de ştiri. ”Un prieten bun din liceu m-a adus la SOTI, după ce văzuse un anunţ la TVR 2 – programul 2, pe atunci. Tot el m-a însoţit şi la prima probă, să-i zicem. M-au întrebat cîte ceva, iar apoi m-au pus să citesc dintr-un ziar în faţa camerei. Nu exista prompter la acea vreme. Şi am citit cum am crezut eu că trebuie. Apoi am dat un interviu cu Vartan Arachelian, care era director acolo. După probă, m-au întrebat dacă nu vreau să rămîn să prezint ştirile în aceeaşi seară. Pe atunci, ştirile se difuzau la 12 noaptea, căci SOTI închiriase canalul 2 al Televiziunii Române şi emitea după miezul nopţii, cînd ei închideau emisia. Am rămas, am sunat-o pe mama şi i-am zis: . Am citit ştirile care erau trecute pe hîrtii. De fapt, erau faxurile venite direct de la agenţiile de ştiri pe care noi corectam cu pixul sau le mai modificam în aşa fel încît să fie potrivite pentru televiziune. A doua zi, m-au sunat şi m-au angajat. Am făcut de toate: şi ştiri, şi teren. Adică mergeam pe la faţa locului, mă documentam, ajungeam în redacţie şi scriam, editam, apoi montam şi abia pe urmă prezentam. La 12 noapte începea jurnalul, iar la 2 dimineaţa porneam spre casă”, povesteşte prezentatoare Ştirilor PRO TV.

Din primul salariu, Andreea şi-a cumpărat un inel, un aparat de fotografiat şi o pereche de blugi. ”Asta nu înseamnă că eu cîştigam mult. Nicidecum. Cîştigam cît să-mi iau nişte bomboane. Însă acelaşi prieten din liceu, care m-a ajutat să ajung la SOTI, mi-a primul salariu ca să-mi pot eu cumpăra tot ce-mi doream. Pe atunci, televiziunea respectivă era un loc unde să înveţi, nu un loc în care să cîştigi bani. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care am inventat multe. Nu existau toate maşinăriile din ziua de azi, aşa că trebuia noi să improvizăm. Îmi amintesc că decupam imagini din cărţi de biologie sau din enciclopedii, le filmam şi, astfel, ilustram diferitele ştiri. Cînd m-am mutat la PRO TV, nu exista om care să manevreze prompterul, aşa că eu îmi dădeam singură prompterul. Mi-a prins bine mai tîrziu, anul trecut, mai bine zis, cînd am transmis de la Bruxelles, pe 1 ianuarie – atunci cînd România a intrat în UE. Am avut probleme cu transmisia şi a fost nevoie să-mi derulez singură prompterul”.

Lucian Mîndruţă – Paznic de noapte

După ce a terminat armata şi a intrat la Hidrotehnică, fostul prezentator de ştiri s-a angajat ca paznic de noapte la Uzina ”23 august”, cunoscută sub numele de Faur. Avea grijă de secţia ‘Cazane”, unde păzea conductorii de argint de la macara. ”Aveam 19 ani pe-atunci. Pentru că mama nu mă putea ţine acasă, am început să-mi caut de lucru. Tot mama m-a ajutat – lucra la policlinica întreprinderii. Aveam nevoie de o slujbă care să-mi permită să învăţ ziua. Aşa, am ajuns paznic de noapte, o slujbă pe care am îndeplinit-o în paralel cu cea de prezentator de ştiri la SOTI, timp de vreo 3 săptămîni. Ziua, mergeam la şcoală, seara, eram la SOTI şi, după ce terminam de prezentat ştirile, după 12 noaptea, mergeam la uzină. Aveam un coleg, Stelică, şi el ajungea la uzină la la 9-10 seara şi, pînă la 1 noaptea, cînd ajungeam eu de la SOTI, era numa’ bine că el se făcea mangă!”, îşi aminteşte Lucian.

Fosta vedetă de televiziune a rămas în funcţia de paznic de noapte timp de un an şi jumătate, perioadă în care a “experimentat” toate fantasmele pe care omenirea le-a inventat: ”Tot felul de monştrişori pe care îţi închipui că-i vezi după orice colţişor întunecat, te gîndeşti la OZN-uri, răpiri de extratereştri, furturi organizate cu oameni înarmaţi, plus fantasmele din tine. Şi acum, dacă rosteşte cineva cuvîntul , mă gîndesc la contactorii de argint de la macaraua din hala cazane a uzinei. Şi mă gîndesc cu groază: dacă-i fură cineva în noaptea asta şi eu trebuie să-i plătesc?! Apropo, contactorii respectivi costau cam cît salariul meu pe un an şi jumătate. Primul salariu… banii îi foloseam într-un singur scop. Era foarte simplu: mîncam. Nu puteam face nimic altceva cu acel salariu. Era la începutul anilor ’90, cînd inflaţia era în floare. Cea mai importantă lecţie de viaţă pe care am învăţat-o atunci? Şi un om care se îmbată în fiecare seară poate fi un coleg extraordinar!”.

Cătălina Matei