În timp ce Lavinia s-a dedicat scenei şi s-a îndrăgostit de Ştefan Bănică, cântăreţ, actor şi om de televiziune, fosta parteneră a brunetei, Doiniţa, a ales viaţa de familie alături de un medic stomatolog şi de cei doi copii ai lor.
Roşcata a născut în vara anului trecut cea de-a doua fetiţă a cuplului şi în decurs de numai câteva luni şi-a revenit la formele din vremurile de dinainte de sarcină. Fosta cântăreaţă şi-a păstrat frumuseţea care a consacrat-o şi nu mai vrea să audă de showbiz, conform Libertatea.ro.
A studiat managementul la Cluj, apoi l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină al doilea soţ, medicul Bogdan Bumbu, şi împreună au plecat în Germania, unde s-au stabilit la Hamburg. Au venit pe lume cele două fetiţe, iar acum formează o familie fericită şi unită.