Ce risca statul daca rupe unilateral contractul de privatizare Petrom

20 11. 2006, 09:28
Plata unor daune de milioane de euro, un semnal prost catre investitorii straini, punerea sub semnul intrebarii a oricarei privatizari din Romania. Sunt cateva dintre riscurile la care se expune partea romana, in cazul in care rupe, fara acordul austriecilor de la OMV, contractul de

Plata unor daune de milioane de euro, un semnal prost catre investitorii straini, punerea sub semnul intrebarii a oricarei privatizari din Romania. Sunt cateva dintre riscurile la care se expune partea romana, in cazul in care rupe, fara acordul austriecilor de la OMV, contractul de privatizare al celei mai mari companii din Romania.

Miza este imensa – unicul producator de titei din Romania, cu 6 mil. tone pe an si jumatate din productia interna de gaze. In plus, privatizarea Romgaz Medias ar putea fi suspendata, ca si a altor societati de utilitati.

Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului OMV – actionarul majoritar al Petrom, a venit la Bucuresti la finele saptamanii trecute special pentru a discuta cu reprezentantii ministerului economiei in conditiile in care firma petroliera este in mijlocul unui scandal privind majorarea pretului la gaze.

Contractul de privatizare al Petrom, cea mai mare companie romaneasca intrata in portofoliul grupului petrolier austriac OMV, este prima privatizare care va intra saptamana viitoare pe masa de lucru a Consiliului Su-prem de Aparare al Tarii la cererea prese-dintelui Romaniei, Traian Basescu.

„Incheierea unui contract presupune in primul rand acordul ambelor parti. In opi-nia mea, este extrem de greu sa deschizi un contract cum este cel de privatizare al Petromului”, spune Daniel Daianu, fost ministru de finante, actual profesor de economie.

„In primul rand, ar trebui ridicata o problema de principiu. Acest contract a primit avizul Parlamentului la acea vreme, dar avizul s-a dat fara ca anexele secrete sa fie cunoscute. Sunt niste lucruri de o gravitate enorma, la toate contractele de privatizare fiind vorba de anexe secrete. Acest lucru este inacceptabil tinand cont de faptul ca vorbim de active care apartin statului roman”, a mai precizat Daianu.

„Contractul de privatizare al Petrom ar trebui rediscutat in deplin acord cu austriecii de la OMV, daca sunt clauze sau prevederi care ar trebui modificate. Insa desfacerea contractului de privatizare al Petrom nu poate fi facuta unilateral fara niciun fel de risc. Daca partea romana va recurge la o solutie unilaterala, de rupere a contractului cu OMV, semnalul va fi groaznic pentru investitori, ca orice contract de privatizare incheiat pana acum sta sub semnul intrebarii, ca Romania nu este o tara a afacerilor din moment ce un deal facut nu este respectat”, spune reprezentantul unei firme de avocatura, care nu a dorit sa fie citat.

Ce spune OMV-ul despre privatizarea Petrom? Ei sustin ca „privatizarea companiei a avut efecte pozitive atat in cazul companiei, cat si al economiei”.

„Valoarea de piata a Petrom a crescut de trei ori de la momentul privatizarii, in 2004, iar peste 40% din profit este directionat catre statul roman si Fondul Proprietatea. De asemenea, Petrom a acordat pentru anul 2005 dividende a caror valoare depaseste valoarea cumulata a dividendelor din ultimii sapte ani”, au mai precizat reprezentantii Petrom.

Potrivit acestora, privatizarea Petrom era necesara pentru a crea o economie de piata functionala in sectorul energetic.

Petrom a fost preluat in anul 2004, companiei austriece fiindu-i acordate prin lege o serie de facilitati fiscale, dar si legate de redevente care acum sunt in centrul unui scandal fara precedent.

Consortiul de consultanti care a asigurat asistenta statului la vanzarea Petrom a fost condus de catre bancile de investitii Credit Suisse First Boston si ING Barings. Consultantii statului au incasat onorarii din comision de succes estimate in total la 20-22 mil. euro.

Potrivit contractului de privatizare, nivelul redeventelor platite de Petrom, sub controlul OMV, urmeaza sa fie „inghetat” pe o perioada de 10 ani de la data privatizarii, chiar daca preturile de vanzare a produselor petroliere variaza in functie de cotatiile internationale ale titeiului.

„Este clar ca anumite clauze din contractul de privatizare nu sunt dintre cele mai bune sau care nu ne fac extrem de fericiti, si e vorba aici de partea de redeventa si de partea de fiscalitate care se poate aplica Petrom”, a declarat ministrul economiei si comertului, Codrut Seres.

Scandalul iscat de majorarea pretului la gaze cu 8,5% de la 11 noiembrie a dus la cererea presedintiei de a fi perezentat contractul de privatizare al Petrom si al societatilor de distributie a energiei, inclusiv studiul de consultanta pentru privatizare. Consecintele deja se vad. Marile procese de privatizare sunt in stand-by pana la solutionarea acestui caz.

El a adaugat ca Ministerul Economiei pregateste documentele solicitate, pe care le va transmite luni, iar decizia va fi luata in sedinta CSAT de saptamana viitoare.

„Intotdeauna un contract care are vicii ascunse este greu de dovedit. De aceea, in acest caz este necesar ajutorul unor echipe extrem de competente de avocati. O alta solutie ar putea fi trimiterea contractului de privatizare la Bruxelles, iar daca acolo se va demonstra ca avantajele acordate austriecilor sunt indicente, continutul acestuia se poate rediscuta. Chiar si facilitatile pot fi discutate, dar cred ca va fi un lucru extrem de greu”, a adaugat Daianu.

De cealalta parte, exista numeroase pareri care nu sustin renegocierea contractului de privatizare al celei mai mari companii romanesti.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat la sfarsitul saptamanii trecute ca nu sustine renegocierea contractului de privatizare al Petrom, pentru ca semnalul pentru investitori ar fi negativ.

Potrivit lui Tariceanu, multi incearca sa forteze o legatura intre intrarea Romaniei in UE si cresterea pretului gazelor. Acesta a opinat ca nu exista nicio legatura intre cele doua evolutii, spunand ca daca pe piata mondiala preturile cresc, cresc si in Romania.

Premierul se opune ideii de renegociere a contractului, nu pentru ca l-ar considera unul extrem de bun, dar pentru ca o astfel de decizie ar putea da un semnal devastator pentru investitorii straini.

Pe viitor, acestia s-ar gandi de douazeci de ori inainte de a veni in Romania, astfel ca nu trebuie sa amestecam politica in asemenea chestiuni, a declarat premierul.

„Problema care se ridica acum nu este motivatia privatizarii Petrom, ci modalitatea in care a decurs acest proces. O privatizare se poate face in doua modalitati: inteligent sau mai putin inteligent”, afirma Daianu.

Petrom a trecut sub mandatul OMV de la o cifra de afaceri de 2,1 mld. euro in 2004 la 2,8 mld. euro in primele noua luni ale acestui an, iar pe planul profitului, de la pierdere la un rezultat de 564 mil. euro pe primele trei trimestre din acest an.

Si asta in conditiile in care Petrom a fost afectat de scaderea marjei de profit in rafinare si in benzinarii.

Actiunile Petrom au avut o evolutie agitata la Bursa in primele zile dupa prezentarea rezultatelor financiare la noua luni.

Pretul actiunilor s-a mentinut pe scadere si in cea mai mare parte a sedintei de vineri, dar spre final, in ultimul sfert de ora de tranzactionare, ordine mai mari de cumparare, de peste 200.000 de actiuni au urcat rapid pretul si au dus la o crestere de peste 5% pentru aceste actiuni fata de ziua precedenta.

„Ce s-a intamplat vineri pe actiunile Petrom este un comportament pur speculativ, fie de fonduri straine, fie al unor investitori locali. Dar avand in vedere ca si titlurile BRD au avut o evolutie similara, cel mai probabil, la cumparare au fost fonduri straine”, a declarat Marian Dinu, presedintele societatii de brokeraj Alpha Finance Romania.

Seres schimba sefii Romgaz si Electrica

Ministrul a anuntat suspendarea sefilor Electrica si Romgaz, pe fondul derularii unei anchete privind achizitiile facute de cele doua firme.

In prezent, cei doi directori generali ai companiilor, Nicolaie Coroiu, respectiv Alexa Iakob, sunt suspendati pe termen de 30 de zile, fiind inlocuiti de adjunctii lor. Astfel, in perioada urmatoare, conducerea Electrica se va afla in mainile lui Ion Lungu, iar la Romgaz pe postul de director general a venit in aceasta perioada Lucian Stancu.

Obiectul acestui control il constituie modalitatea de achizitionare a bunurilor si serviciilor in cadrul celor doua companii.

Roxana Petrescu/Catalin Ciocan
Ziarul Financiar