Ce poţi mânca la cele mai scumpe restaurante din lume!

24 02. 2015, 07:00

SubliMotion, Ibiza, Spania

Proprietatea celui mai nou Hard Rock Hotel, SubliMotion este un restaurant cu o capacitate de 12 locuri, care pretinde 1.500 de euro pentru o cină cu 20 de feluri de mâncare. Chef-ul Paco Roncero, care se laudă cu stele Michelin, descrie meniul său drept o experienţă senzorială unică care imbină gastronomia moleculară cu arta şi tehnologia.

Astfel, clientul este poftit într-o cameră pe ai cărei pereţi se proiectează tot felul de imagini, făcând-l să se simtă ca şi cum ar zbura prin spaţiu sau se relaxează într-o grădină înflorită, în timp ce savurează ulei de măsline sub formă de pudră pe tradiţionala pâine cu tomate, ori sub formă de brânză, gogoaşă cu foie-gras care vine la masă cu un balon sau macarons cu fistic care levitează.

 

Alain Ducasse at the Dorchester, Londra

Restaurantul concept al lui Alain Ducasse este situat în interiorul hotelului Dorchester din Londra. Condus, la ora actuală, de chef-ul Jocelyn Herland, restaurantul cu specific franţuzesc contemporan are o listă de preţuri extra-size, graţie celor trei stele Michelin dobândite. Ca atare, meniul de degustare cu şapte feluri care include foie gras gătit cu mirodenii, paste şi zbârgioci (un soi de ciuperci foarte apreciate în gastronomia franceză), raci şi file de halibut, arici de mare irlandez şi baby calamar sote, poate costa 180 de lire sterline de persoană, iar acesta ar fi cam cel mai ieftin lucru pe care îl poţi cere. Inutil de spus că vinul complementar acestor delicatese nu este inclus în suma menţionată mai sus.


Ithaa Undersea Restaurant, Maldive

Ithaa, care înseamnă “mama perlei” în limbajul locului, este un restaurant cu pereţi de sticlă care duce gastronomia la mai bine de 5 metri sub nivelul mării, în Oceanul Indian. Faptul că poţi admira tot felul de creaturi marine şi mirifice grădini de corali la câţiva centimetri de farfuria ta nu este singurul lucru impresionant la acest restaurant. Meniul de degustare de şase feluri, bazat de gastronomia europeană cu influenţe asiatice, pentru care oaspeţii plătesc 320 de dolari, include carpaccio de homar, caviar de peşte din recif sau vită Black Angus.

 

Restaurant Le Meurice, Paris

Restaurantul Le Meurice descrie esenţa conceptului de haute cuisine. Localizat în hotelul cu acelaşi nume, restaurantul are vedere superbă spre Grădinile Tuileries, iar cele trei stele Michelin ale lui Chef Yannick Alléno se transpun în preparatele rafinate şi meniul armonios realizat în stilului sau distinctiv.

Altă proprietate a lui Alain Ducasse, acest salon inspirat de palatul Versailles impresionează prin opulenţa sa, de la oglinzile vintage ori candelabrele de cristal până la meniul de cinci feluri pentru cunoscători. Astfel, pentru 380 de euro, oaspeţii pot savura plăcintă de bibilică cu trufe, momiţe de viţel cu barba-caprei (o legumă numită şi “stridie vegetală”), plus o selecţie de brânzeturi şi deserturi.


Maison Pic, Valence, Franţa

Maison Pic este un restaurant legendar cu trei stele Michelin, situat în Valence, Franţa. Chef Anne-Sophie Pic este una dintre cele şase femei-chef din lume care lucrează într-o bucătărie cu trei stele Michelin, iar meniul ei extrem de creativ, cu nouă feluri, costă 320 de euro. Experienţa culinară pe care o oferă restaurantul ei presupune bomboane umplute cu consommé de năsturel, infuzat cu mirodenii şi o uşoară aromă de fum ori brânză de capră marinată în ierburi aromate şi lichior Chartreuse.

 

Masa, New York

Chef Masa Takayama îşi conduce restaurantul după două principii: simplitate şi aroma esenţială a fiecărui ingredient. Felurile incluse în meniul de 450 de dolari pot fi austere, ca formă de prezentare, dar lipsa “înfloriturilor” este ceea ce le face atractive, în special când vine vorba de parada fructelor de mare.

 

Per Se, New York

Chiar dacă are preţuri începând de la  310 de dolari per meniu, se pot face destul de greu rezervări în acest templu haute cuisine. Mai ales că, după spusele martorilor, experienţa culinară semnată Thomas Keller, “stridii şi perle”, urmată de o succesiune de opt feluri impecabile, în care niciun ingredient nu se repetă, face toţi banii. În timpul unei cine la Per Se, oaspeţii se pot delecta cu ficat de gâscă, servit cu marmeladă de mere, alune caramelizate şi oţet balsamic, cod cu bacon afumat, usturoi murat şi scoici, homar cu cremă de praz şi emulsie de sfeclă, iepure cu roşii cherry şi porumb dulce sau castele de ciocolată şi macarons.


Aragawa, Tokio

Luxosul restaurant Aragawa oferă oaspeţilor săi experienţa degustării unei fripturi de vită Tajima (una dintre cele mai scumpe din lume), preparată la cărbuni, dar nu numai. În meniurile care pot ajunge la 340 de dolari, se mai regăseşte şi carnea de somon sălbatic pe care restaurantul o afumă, în propria bucătărie, în fiecare săptămână. Aragawa este traducerea în japoneză a titlului “Le Peau de Chagrin”, romanul semnat de Honoré de Balzac, iar tapiseriile de mătase, scaunele şi mesele din lemn de cireş nu au fost schimbate din 1967, de când restaurantul şi-a deschis pentru prima oară porţile.


Kitcho, Kyoto, Japonia

Restaurantul haute cuisine cu specific japonez se poate lăuda cu cel mai scump fel de mâncare – în jur de 600 de dolari – fiind considerat un adevărat templu al kaiseki – o ceremonie gastronomică cu o mulţime de feluri, inspirată de arta servirii ceaiului în Japonia. Chef-ul Kunio Tokuoka prepară tot soiul de platouri elegante din care nu lipsesc “hamo” (anghila japoneză) sau ayu (peşte dulce), cu care oaspeţii se pot delecta în propria lor cameră tatami.

Gabriela Groza