Ce pariu a pus Iuliana Tudor cu Cătălin Măruţă în seara de Revelion!
Iuliana a pregătit surprize una şi una pentru telespectatorii săi fideli! Printre vedetele invitate la Revelion a fost şi Cătălin Măruţă, căci prezentatoarea emisiunii “O dată-n viaţă” a premiat cu această ocazie cele mai urmărite emisiuni de divertisment din ultimii 25 de ani de la postul public! Şi cum s-a reîntâlnit cu fostul său coleg din TVR, Măruţă, cei doi au fost puşi pe glume şi au făcut un pariu de zile mari: Care dintre ei va face primul, al doilea copil, în noul an! Dar puteţi afla mai multe detalii, urmărind programul de Revelion de la TVR1, prezentat de Iuliana Tudor!
Foto: TVR
Vedeta TVR este extrem de elegantă în noaptea dintre ani, ea purtând o superbă rochie roşie semnată Rhea Costa, care i-a pus în evidenţă silueta de invidiat. De asemenea, accesoriile purtate în noaptea de Revelion sunt create special pentru Iuliana de către aceeaşi Rhea Costa.
Şi fiind vorba de o seară de petrecere, bineînţeles că Iuliana Tudor nu vine cu mâna goală, ci îi aduce la TVR 1 pe câţiva dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară: Clejanii, Matilda Pascal Cojocăriţa, Florica Zaha, Ion Ghiţulescu, Constantin Enceanu, Irina Loghin, Mioara Velicu, dar şi pe dirijorul Nicolae Botgros.