Ce note au luat la BAC vedetele de la noi

09 07. 2012, 17:30

Se pare că și în acest an examenul de bacalaureat i-a prins pe elevi nepregătiți, dovadă fiind rata de promovabilitate de 43,01%, la nivelul țării.

Un șoc mare în privința BAC-ului l-a primit familia Clejanilor. Margherita de la Clejani a picat pentru a doua oară examenul de bacalaureat, cu o medie finală de 5,98. Doar două sutimi îi mai trebuiau artistei de 19 ani pentru a lua examenul.

Margherita de la Clejani

Anul trecut, Margherita a ratat sesiunea examenelor, din cauză ca a ațipit în toiul probei.

Nici fiul lui Nicolae Guță nu stă bine la acest capitol. Nicolae Guță a reușit performanța de a lua nota 1 la Limba și Literatura Română. El a avut probleme și la celelalte materii: matematică – nota 3, iar la geografie a luat 2. Anumite surse susțin că fiul artistului nu prea reușește să ajungă la cursuri.

Fiul lui Nicolae Guță

Tenorul Costel Busuioc a picat la BAC, deși a absolvit Seminarul Teologic. Artistul celebru și peste hotare a luat nota 1.20 la Limba și Literatura Română, la Istorie – 4,20, iar la Georgrafie – 5,10.

Costel Busuioc

Alexandru Pădureanu, fiul Corneliei Catanga, a picat și el examenul de bacalaureat, sesiunea vară 2012. Fiul artistei a reușit să ia mai multe note sub cea minim admisă.

Alexandru Pădureanu, fiul Corneliei Catanga

Printre cei care au reușit să promoveze examenul de bacalaureat se numără și Alina Irimia (Pariu cu viața), Mădălina Pamfile, Julie Stanciu (fiica Danei Săvuică), Laura Andreșan sau Răducu Mazăre.

Alina Irimia, actriță în serialul „Pariu cu viața” de la ProTV, a promovat BAC-ul cu nota de 8,96. Alina a reușit să obțină nota 8,10 la limba română, la istorie – 8,80, iar la sociologie – 10.

Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică, a luat BAC-ul cu media 9,25. Dana Săvuică a mărturisit într-un post pe Facebook că este „superfericită” pentru realizarea fiicei sale.

Julie Stanciu și Dana Săvuică

Tot la categoria promovați intră și Mădălina Pamfile, asistenta lui Dan Capatos de la „Un show păcătos”. Pamfile are o medie de 7,66, reușind să obțină 7,10 la limba română, 7,10 la istorie, 8,80 la geografie.

Mădălina Pamfile

Laura Andreșan a luat BAC-ul cu media 7,71. Ea obținut la BAC 8,75 la Istorie, 8,60 la Geografie și 5,80 la Limba și Literatura Română.

Laura Andreșan

Răducu Mazăre l-a făcut mândru de realizarea lui pe primarul orașului Constanța, Radu Mazăre. El a obținut o medie de 9,36. Notele obținute de Răducu sunt: Română – 9,20, Matematică – 9,40, Biologie – 9,50.

Raducu Mazăre

Citește aici topul notelor de 10 din fiecare județ al țării!