Miliardarul ungur George Soros, a șaptea cea mai bogată persoană din America, și-a anunțat logodna cu Tamiko Bolton (40 de ani), cu ocazia împlinirii a 82 de ani.
Pentru Soros aceasta va fi a treia căsătorie, iar pentru aleasa inimii sale va fi a doua. Soros i-a oferit un inel de nuntă dnei Bolton realizat din aur roz, cu un diamant al firmei Graff. Despre data nunții nu se cunosc detalii.
George Soros și Tamiko Bolton, o femeie cu origini japoneze, în vârstă de 40 de ani, s-au întâlnit în 2008, la New York. Mult timp și-au ascuns relația de ochii marelui public. Abia în mai anul acesta au apărut împreună la filmul „The Untouchables”.
Tamiko este fiica unei asistente medicale nipono-americane și a unui comandant de navă.
Tată a cinci copii, George Soros s-a căsătorit și a divorțat de două ori până acum. S-a însurat în 1960 cu Annaliese Witschak, cu care a avut trei copii și de care a divorțat în 1983, apoi a luat-o în căsătorie pe Susan Weber Soros, cu 25 de ani mai tânără decât el. Au avut doi copii și au divorțat în 2005.
Și Tamiko Bolton a mai fost căsătorită, în anii ’90, dar pentru scurt timp.
Întrebat dacă a încheiat un contract prenupțial, avocatul lui Soros a spus că se știe că miliardarul va lăsa cea mai mare parte a averii lui unor organizații de caritiate, dar are de gând să fie generos și cu soția sa.