Ce mărţişoare dăruiesc vedetele!

De: Cătălina Matei / 28.02.2015, 09:00
Ce mărţişoare dăruiesc vedetele!
Prima zi oficială de primăvară aduce şi primele mărţişoare, iar vedetele noastre deja şi-au pregătit “arsenalul”! Coşari, ghiocei, griafe, puişor, mâţe sau doar clasicul şnur alb-roşu sunt doar câteva dintre mărţişoarele pe care celebrităţile autohtone le vor dărui celor dragi.

Cătălin Măruţă – Specialist în combinaţii… de mărţişoare!

Dacă în emisiunea pe care o prezintă la PRO TV se pricepe de minune să-şi descoasă invitaţii, Cătălin Măruţă este mare specialist şi atunci când vine vorba de mărţişoare. „Le combin. Îmi plac cele tradiţionale, mici, simbolice, precum coşarul sau potcoava. Nu uit niciodată de soţie, mamă, soacră, femeile din familie, dar nici de colegele cu care lucrez. În general, în perioada asta, umblu cu mai multe mărtişoare la mine ca, de fiecare dată când mă întâlnesc cu câte o doamnă, să îi ofer unul”, afirmă prezentatorul emisiunii „La Măruţă”.

Diana Cavallioti şi Anca Dumitra – Lalele, lalele…

Cele două actriţe din serialele „O săptămână nebună” şi „Las Fierbinţi” de la PRO TV preferă Mărţişorul tradiţional. De exemplu, Diana poartă şnurul alb-roşu legat de mână şi preferă să dăruiască flori. Cât despre Anca, aceasta ne-a dezvăluit câteva amintiri: „Bunica obişnuia să îmi spună în copilărie că purtând mărţişorul mă împrietenesc cu soarele. Aşa că, de mică, îi tot prietenia soarelui. Port mărţişorul cu mare drag, atât pentru frumuseţea sa, cât şi pentru toate simbolurile, poveştile şi tradiţiile ce îl însoţesc. Dăruiesc lalele, de câţiva ani încoace, mamei şi tuturor femeilor dragi din jurul meu”.

 

Anca Nastasi – Un coşar pentru noroc!

Corespondentul Ştirilor PRO TV se declară o fană a mărţişoarelor, mai ales a celor sub formă de coşar, despre care se spune că sunt adevărate talismane! „Fără mărţişor n-ar mai fi primăvară! Mie-mi plac cele clasice: coşarul care aduce noroc. Fiica mea e foarte talentată la lucru manual şi are idei. Le face singură, din te miri ce. Până şi motanul nostru primeşte mărţişor. Acum lucrează la puişori din lână colorată. Dar anul trecut am purtat cu mândrie în piept un desen mototolit, cu fundă alb-roşie, făcut din inimă, numai pentru mine”, povesteşte Anca.

 

Paula Herlo – În aşteptarea mărţişorului de la Vladimir!

Adepta mărţişoarelor clasice, corespondentul Ştirilor PRO TV poartă, în fiecare an, câte un coşar în piept. Iar de când a devenit mămică, Paula aşteaptă cu nerăbdare mărţişorul pe care i-l va dărui băieţelul ei. „Vladimir era prea mic anul trecut ca să mă surprindă. Anul ăsta îl aştept însă cu emoţie. Şi am sentimentul că de la el va veni coşarul tradiţional”, ne-a mărturisit Paula .

 

Alex Dima – Confecţionează mărţişoare alături de fetiţa lui

Este un tătic extrem de implicat în activităţile fiicei sale, Sara, prin urmare corespondentul al Ştirilor PRO TV se pricepe şi la confecţionatul mărţişoarelor.

Oana Andoni – Înapoi la tradiţie!

Deşi recunoaşte că nu a mai purtat de mult timp un mărţişor, anul acesta prezentatoarea Ştirilor PRO TV din weekend, de la ora 19.00, şi-a propus să respecte tradiţia. „E adevărat că n-am mai purtat de mult timp un mărţişor în piept (cred că din liceu), dar promit că pe primul pe care îl voi primi de la fetiţa mea îl voi purta cu mare drag şi îl voi păstra toată viaţa. Anul acesta, mi-am propus să confecţionăm împreună mărtişoare personalizate şi să le împărţim cu multă bucurie”, a declarat Oana Andoni.

 

Corina Caragea şi Raluca Arvat – poartă şnurul tradiţional!

Cele două prezentatoare ale Ştirilor PRO TV din Sport cred că şnurul alb-roşu este simbolul zilei de 1 Martie, prin urmare ambele îl poartă legat la mână. „Nu prea, nu îmi plac mărţişoarele tradiţionale. Însă, îmi leg la mână un şnur de mărţişor, ca pe o brăţară şi-l port până după 8 martie”, ne-a mărturisit Raluca Arvat. Acelaşi lucru l-am aflat şi de la colega ei, Corina Caragea: „Port doar şnurul. Cred că el este simbolul 1 Martie. În piept sau la mână”.

 

Amalia Enache – Colecţie de mărţişoare

Prezentatoarea Ştirilor Nopţii de la PRO TV adoră mărţişoarele! „Cu mare plăcere şi fără excepţie port mărţişor. Este una dintre tradiţiile mele preferate, am chiar o colecţie cu cele mai frumoase sau trăsnite mărtişoare pe care le-am primit de-a lungul timpului, am tot felul de figurine, flori presate, coşari, broscuţe ţestoase, mărtişoare din nuci, din paie, din lână sau altele mai valoroase, bijuterii. Şi îmi amintesc cu câtă nerăbdare aşteptam când eram mică să văd ce mărtişoare îmi aduc colegii de şcoală. Am şi la PRO TV colegi care an de an îmi aduc mărtişoare, ceea ce mi se pare atât de frumos, abia îi aştept şi anul ăsta!”, ne-a declarat Amalia Enache.

 

Mihai Dedu – Mărţişoare cu interes sentimental!

În copilărie, prezentatorul Ştirilor dimineţii de la PRO TV abia aştepta ziua de 1 Martie. Motivul? „Am dăruit în fiecare an mărtişoare, dar parcă cele mai multe în şcoala generală. Atunci cu cât dădeai mai multe mărtişoare, cu atât te pupau mai multe fete!”, ne-a răspuns Mihai Dedu.