Ce mâncăm după antrenament – 18 idei de gustări sănătoase

De: Carmen Ulian / 23.05.2014, 11:00
După o sesiune de sport intens este important să-ți recapeți energia. Asta nu înseamnă că te vei caza direct în frigider.

După antrenament este indicat să servești masa oricând dorești. Shake-urile cu proteine, carbohidrații cu eliberare lentă – în special legume verzi. Nu mânca prea mult, sau la fast food, pentru a anula efortul despus la ședința de sport. Nu ocoli nici vitaminele, mineralele și apa, care trebuie să fie din belșug. Dacă mănânci la scurtă vreme după antrenament organismul va folosi carbohidrații consumați de tine și nu-i va lăsa să se transforme în depozit de grăsime.

Ceea ce mănânci după antrenament ajută la refacerea energiei al corpului și grăbește recuperarea fizică, dar și repară mușchii solicitați la antrenament. Dacă veți consuma un shake proteic după antrenament se va absorbi mai repede în organism.

salata avocado

Salata cu avocado

1. Mix de fructe – poți amesteca într-un blender nuci de macadamia, fulgi de cocos, câteva bucățele de ciocolată neagră, banana

2. Clătite proteice – din 4 albușuri, jumătate de cupă de ovăz, jumătate de cupă de brânză slabă, 1/8 linguriță de praf de copt, vanilie. Le poți servi cu fructe de pădure sau banana

3. Pește – pe o felie de pâine integrală poți pune ton și câteva picături de lămâie

4. Shake – cu banană de mărime medie, 1 linguriță de unt de arahide, 1 cupă cu lapte cu cacao. Le mixezi și gata.

5. Shake legume verzi – cum legumele verzi sunt ideale de consumat după antrenament îți poți face un shake din câteva legume verzi la care adaugi un morcov, un măr, după preferințe.

6. Banana – o banană medie, felii, se amestecă cu 1 cupă de lapte slab în grăsimi.

7. Smoothie verde – spanac, iaurt slab, lapte de migdale, 1 banana și 1 linguriță de unt de arahide. Mai adaugi puțină gheață și le mixezi bine, bine.

8. Lapte cu cereale – dar renunță la cele care au mult zahăr

salata

Salata cu fructe de mare

9. Salată cu piept de curcan – salată verde, carne de curcan, cât o palmă, adaugi puțin pătrunjel, lămâie, mai poți felia andivă sau ce legume îți mai fac cu ochiul

10. Salata simplă – de ce gen vrei, un mix sănătos care îți dă energie

11. Omleta – cu sau fără gălbenușuri în care adaugi verdețuri de sezon

12. Omleta cu legume – cu sau fără gălbenușuri și adaugi ce legume îți plac

13. Migdale, nuci sau alune – dacă sunt crude le poți consuma fără probleme, dar nu mai mult de un pumn

14. Fructe uscate – în amestec cu iaurt sau lapte

shake

Shake cu fructe

15. Hummus – o felie de pâine integrală sau biscuite integral și un sfert de cană de hummus

16. Salată cu pui – pui fiert sau la grătar, fără pielițe sau grăsime, se amestecă cu salată verde, felii de măr, ulei de măsline, piper

17. Paste integrale – la care adaugi un sos de roșii condimentat după bunul plac, mai presari puțină verdeață și gata. Mai ai și varianta cu legume proaspete.

18. Suc de fructe și legume – proaspete și băute după prepararea lor

Mai ales că acum găsești bin belșug fructe și legume proaspete nu exita să profiți de ele la masă – în salate, la aburi, etc. Mișcarea sănătoasă cu o alimentație atent supravegheată va ajuta la menținerea unei greutăți normale.