Ce-i trebuie unei idei ca sa prinda carne

Medicul veterinar Sorin Minea si-a cunoscut viitorul partener de afaceri printr-un prieten al sotiei, cetatean elvetian, cu care s-au întalnit la mitingul din 1990 din Piata Universitatii, unde acesta venise ca observator. Ulterior s-au întalnit iar si au stat de vorba.

„Afland ca sunt medic veterinar, mi-a spus ca are un amic în Elvetia care se ocupa cu industrializarea carnii si care trimisese niste ajutoare la Craiova imediat dupa Revolutie. Îl interesa daca ar putea gasi în Romania furnizori de carne de oaie si întreba daca as vrea sa vin în Elvetia sa am o discutie cu el. Asta se întampla în 1991, cand pe oricine întrebai daca vrea sa se duca în Elvetia sau în oricare alta parte, se ducea fara nici o discutie”.

În luna iulie 1990, în timp ce Sorin Minea era în concediu la mare, a venit si chemarea din Elvetia. Acolo l-a cunoscut pe Urs, unul dintre fiii familiei Angst, fondatoarea companiei Metzgerei Angst AG, cu sediul în Zurich.

Dupa doua saptamani de discutii, au decis sa deschida în Romania o mica fabrica de mezeluri. „Cum cumparatul de carne din Romania era o chestie iluzorie în perioada aceea, am decis sa facem o mica fabrica de mezeluri, explicandu-i lui Urs ca în Romania este mai bine sa produci decat sa faci export în Elvetia”.

Partenerul elvetian a trimis în Romania, înainte de Craciun, un camion de mezeluri de vreo 17 tone, pe care le-au vandut într-un magazin, închiriat „cu o caruta de bani” pe vremea aceea.

Cu banii obtinuti din vanzarea acestor produse, au cumparat un fost punct de taiere din Buftea, care fusese construit de Printul Stirbei si folosit ca punct de taiere si abator acum o suta de ani.

Au renovat spatiul si au facut doua camere frigorifice, cu utilaje luate la mana a saptea. „Cred ca am fost primii privati care am început în Romania o asemenea afacere. Realizam undeva între 200 si 500 de kilograme de carne pe zi la vremea aceea”, spune Sorin Minea.

Succesul nu a întarziat sa apara, dar si munca era pe masura. Dintre cei care lucrau, doar vreo cativa muncitori erau de meserie. La început au fost patru muncitori, doi portari si trei directori, care însa au disparut pe parcurs.

Cei patru muncitori, fosti angajati ai unei firme de stat, erau adusi în fiecare dimineata cu masina la Buftea. „Prima oara se muncea 24 de ore din 24, nu ieseau de doua ori aceleasi produse, dar eram primii care faceam niste produse acceptabile si se vindeau bine. Nu aveam magazine, se lucra mai mult cu magazinele de stat, de la care nu vedeam banii aproape niciodata”.

Firma Angst-Ro a început cu un capital social minim, de aproximativ 1.000 de dolari, iar la ora actuala capitalul social este de 873 de milioane de lei.

Investitia initiala a fost de 1,7 milioane de lei, precum si 20.000 de dolari pe care i-a primit de la Urs Angst cand a fost a doua oara în Elvetia.

Pentru ca spatiul în care functiona firma era prea mic, au început sa caute unul mai mare. Tot în Buftea l-au gasit si era o structura de rezistenta, cu curtea plina de balarii si de utilaje vechi, unde, înainte de 1989, Ceausescu a vrut sa faca un depozit pentru congelare, preparare si conservare a pestelui.

„Terenul apartinea societatii Pescarul, care era înca de stat, dar voia sa se privatizeze. Cert este ca au fost de acord, au scos-o la licitatie publica, s-a facut caietul de sarcini si a ajuns la o suma frumoasa, echivalentul a 960.000 de dolari. La acesti bani, în 1992, a mai venit în afara de noi doar societatea Constructorul”.

Cu bani trimisi de Urs Angst, firma a participat la licitatie si a castigat, devenind astfel proprietara unei „ditamai hardughii complet nefunctionale”.

Cercetand planurile cladirii, au realizat ca aceasta avea cateva hibe mari. Una era uzina de frig, care era foarte mare – „trebuia sa lucreze vreo 40 de oameni numai acolo” – iar a doua era lipsa apei, „deoarece conducta cu apa era cu totul în alta parte”.

La început, în lipsa banilor, nu au amenajat decat jumatate din fosta uzina de frig, unde au adus utilaje si au facut doua camere frigorifice. Pentru a rezolva problema apei au sapat un put, dar acesta s-a dovedit a fi un dezastru.

„Am deschis fabrica într-o marti si vineri s-a prabusit putul si am ramas fara apa. A trebuit sa luam apa de la vecini cu furtunurile de pompieri. Le bagam în hidroforul nostru, iar din hidrofor mergeau în fabrica, era foarte amuzant. Acum avem un put pe la vreo 300 de metri adancime care merge perfect, deci tot raul spre bine”.

Bunastarea se cunoaste dupa masina

Fabrica a fost deschisa în 1993, an în care Angst-Ro s-a transformat din SRL în societate pe actiuni. Urmatorii doi ani au fost foarte buni, pentru ca firma era scutita de impozit pe profit, pe piata nu erau prea multe firme de acest gen, preturile erau mici si salariile erau mari, iar materia prima, chiar daca era greu de gasit, costa înca putin.

„Ca urmare, înca doi ani de zile am investit si am terminat toata fabrica”.

În total, investitia în constructii a fost de vreo cinci milioane de dolari, iar în utilaje, de vreo patru milioane de dolari, bani proveniti de la partenerul elvetian (un milion de dolari folositi pentru cumpararea noului sediu), iar restul din profit, care „pe vremea aceea mai exista”.

Dupa terminarea fabricii si pentru ca înca se mai castiga din industria alimentara, a urmat perioada de extindere.

A fost închiriat primul magazin, apoi altul si altul, iar la ora actuala Angst-Ro SA are o retea formata din noua magazine, dintre care sapte sunt în Capitala. În curand urmeaza sa fie deschis si cel de-al zecelea.

Lui Sorin Minea, actualmente presedinte si director general al societatii romano-elvetiene cu capital integral privat Angst-Ro, care are ca obiect de activitate prelucrarea carnii, nu-i vine sa creada unde l-au adus împrejurarile.

Pentru ca, asa cum marturiseste, este „îngrozitor de lenes” si nu-i place sa se trezeasca de dimineata, si-a dorit întotdeauna un serviciu cu program dupa-amiaza sau de noapte, de unde sa poata chiuli cand vrea si sa poata sa-si petreaca un concediu de o luna de zile pe an.

În schimb, acum lucreaza 10-11 ore pe zi, de chiulit nu poate fi vorba, iar în primii cinci ani nu a avut curaj sa-si ia concediu. Sorin Minea afirma ca bunastarea firmei si, implicit, a familiei sale nu se poate vedea decat prin faptul ca si-a schimbat masina. Se declara un pasionat al masinilor foarte mari, „una la 6.500 de metri cubi este o calamitate”.

Daca înainte de 1989 folosea masini împrumutate de la prieteni, iar în 1990 si-a cumparat de la cimitirul de masini, cu bani de la mama sa, o Mazda („era un harb înfiorator, dar eram tare mandru de ea si am folosit-o cu succes vreo doi ani de zile”), apoi a avut pe rand doua Nissan Patrol, cumparate la mana a doua din Elvetia, o Toyota Land Cruiser, tot la mana a doua, un Chevrolet mare, gen camion, iar la ora actuala conduce un Saab.

Dupa ce casa în care locuia, nationalizata, a fost revendicata de proprietarii de drept, si-a construit o casa în zona Baneasa, unde este vecin cu doi dintre directorii sai.

De asemenea, are o casa de vacanta la Crevedia, unde îsi tine cei sase caini. Vacantele sunt petrecute în acelasi loc, pe litoral, în statiunea 2 Mai, diferenta dintre concediile de demult si cele de acum fiind durata – doar doua saptamani fata de o luna cum era înainte.

Si totusi, în ultimul timp a fost plecat si din tara, singur sau cu familia.

„N-as putea spune ca sunt ahtiat dupa calatoriile în afara, dar am fost si am facut o vacanta la St.Moritz cu familia, am fost în Creta sau în Cuba. Dar refugiul meu ramane vacanta de la 2 Mai”.

Chiar si atunci cand îsi ia concediu, telefonul mobil ramane deschis, pentru ca ” nu are curaj sa-l opreasca”. Cand e pe plaja nu ia telefonul cu el, dar ca sa nu aiba griji, da telefoane de control la ore fixe. „Nu pot sa traiesc, daca nu mi se spune ce s-a întamplat. Nu am siguranta”.

Teoria pietelor paralele

Echipa de la Angst s-a format în timp, pentru cele 200 de posturi fiind rulati cam 500 de oameni, pentru ca, asa cum spune Sorin Minea, majoritatea nu rezistau mai mult de o saptamana.

Din echipa veche nu au mai ramas decat un electrician si un portar, care între timp a ajuns seful macelarilor.

Daca la început firma functiona cu un director economic, doi contabili si cativa programatori, la ora actuala are aproape 600 de oameni. Peste tot se lucreaza pe calculator, firma avand o retea de calculatoare performanta si cele mai bune programe care se folosesc în industria alimentara.

„Ei, pornind de la aceeasi baza cu mine, au învatat exact ceea ce am învatat si eu. Afaceri, economie, le-am învatat practic împreuna, în ce directie trebuie mers si în ce directie nu trebuie mers”.

Problemele au început în 1995, cu materia prima care a început sa nu se mai gaseasca si care avea o calitate proasta. Din aceasta cauza, Angst-Ro a început sa importe materia prima, iar din acel moment, preturile din Romania au devenit egale cu cele din strainatate.

În 1997, Angst-Ro a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al fabricii de salamuri crude-uscate Salsi SA Sinaia, care la acea perioada era aproape falimentara. Fabrica a fost retehnologizata, firma investind aproximativ un milion de dolari si realizand si o majorare de capital social.

„Era pe o pierdere catastrofala cand am luat-o noi. În 1998 am pus-o pe picioare, iar un an mai tarziu ne-am recuperat toata pierderea si am scos fabrica pe profit. Apoi am deschis un magazin si la Sinaia”.

Începand cu 1995, problemele au tot aparut. „Pe langa faptul ca, la ora actuala, sunt pe piata peste o mie de firme, dintre care 900 lucreaza la negru, au fost date tot felul de legi aberante. Practic, industria alimentara este cea mai impozitata, pe sistemul