Ce-i trebuie unei idei ca sa prinda carne

Medicul veterinar Sorin Minea si-a cunoscut viitorul partener de afaceri printr-un prieten al sotiei, cetatean elvetian, cu care s-au întalnit la mitingul din 1990 din Piata Universitatii, unde acesta venise ca observator. Ulterior s-au întalnit iar si au stat de vorba.

„Afland ca sunt medic veterinar, mi-a spus ca are un amic în Elvetia care se ocupa cu industrializarea carnii si care trimisese niste ajutoare la Craiova imediat dupa Revolutie. Îl interesa daca ar putea gasi în Romania furnizori de carne de oaie si întreba daca as vrea sa vin în Elvetia sa am o discutie cu el. Asta se întampla în 1991, cand pe oricine întrebai daca vrea sa se duca în Elvetia sau în oricare alta parte, se ducea fara nici o discutie”.

În luna iulie 1990, în timp ce Sorin Minea era în concediu la mare, a venit si chemarea din Elvetia. Acolo l-a cunoscut pe Urs, unul dintre fiii familiei Angst, fondatoarea companiei Metzgerei Angst AG, cu sediul în Zurich.

Dupa doua saptamani de discutii, au decis sa deschida în Romania o mica fabrica de mezeluri. „Cum cumparatul de carne din Romania era o chestie iluzorie în perioada aceea, am decis sa facem o mica fabrica de mezeluri, explicandu-i lui Urs ca în Romania este mai bine sa produci decat sa faci export în Elvetia”.

Partenerul elvetian a trimis în Romania, înainte de Craciun, un camion de mezeluri de vreo 17 tone, pe care le-au vandut într-un magazin, închiriat „cu o caruta de bani” pe vremea aceea.

Cu banii obtinuti din vanzarea acestor produse, au cumparat un fost punct de taiere din Buftea, care fusese construit de Printul Stirbei si folosit ca punct de taiere si abator acum o suta de ani.

Au renovat spatiul si au facut doua camere frigorifice, cu utilaje luate la mana a saptea. „Cred ca am fost primii privati care am început în Romania o asemenea afacere. Realizam undeva între 200 si 500 de kilograme de carne pe zi la vremea aceea”, spune Sorin Minea.

Succesul nu a întarziat sa apara, dar si munca era pe masura. Dintre cei care lucrau, doar vreo cativa muncitori erau de meserie. La început au fost patru muncitori, doi portari si trei directori, care însa au disparut pe parcurs.

Cei patru muncitori, fosti angajati ai unei firme de stat, erau adusi în fiecare dimineata cu masina la Buftea. „Prima oara se muncea 24 de ore din 24, nu ieseau de doua ori aceleasi produse, dar eram primii care faceam niste produse acceptabile si se vindeau bine. Nu aveam magazine, se lucra mai mult cu magazinele de stat, de la care nu vedeam banii aproape niciodata”.

Firma Angst-Ro a început cu un capital social minim, de aproximativ 1.000 de dolari, iar la ora actuala capitalul social este de 873 de milioane de lei.

Investitia initiala a fost de 1,7 milioane de lei, precum si 20.000 de dolari pe care i-a primit de la Urs Angst cand a fost a doua oara în Elvetia.

Pentru ca spatiul în care functiona firma era prea mic, au început sa caute unul mai mare. Tot în Buftea l-au gasit si era o structura de rezistenta, cu curtea plina de balarii si de utilaje vechi, unde, înainte de 1989, Ceausescu a vrut sa faca un depozit pentru congelare, preparare si conservare a pestelui.

„Terenul apartinea societatii Pescarul, care era înca de stat, dar voia sa se privatizeze. Cert este ca au fost de acord, au scos-o la licitatie publica, s-a facut caietul de sarcini si a ajuns la o suma frumoasa, echivalentul a 960.000 de dolari. La acesti bani, în 1992, a mai venit în afara de noi doar societatea Constructorul”.

Cu bani trimisi de Urs Angst, firma a participat la licitatie si a castigat, devenind astfel proprietara unei „ditamai hardughii complet nefunctionale”.

Cercetand planurile cladirii, au realizat ca aceasta avea cateva hibe mari. Una era uzina de frig, care era foarte mare – „trebuia sa lucreze vreo 40 de oameni numai acolo” – iar a doua era lipsa apei, „deoarece conducta cu apa era cu totul în alta parte”.

La început, în lipsa banilor, nu au amenajat decat jumatate din fosta uzina de frig, unde au adus utilaje si au facut doua camere frigorifice. Pentru a rezolva problema apei au sapat un put, dar acesta s-a dovedit a fi un dezastru.

„Am deschis fabrica într-o marti si vineri s-a prabusit putul si am ramas fara apa. A trebuit sa luam apa de la vecini cu furtunurile de pompieri. Le bagam în hidroforul nostru, iar din hidrofor mergeau în fabrica, era foarte amuzant. Acum avem un put pe la vreo 300 de metri adancime care merge perfect, deci tot raul spre bine”.

Bunastarea se cunoaste dupa masina

Fabrica a fost deschisa în 1993, an în care Angst-Ro s-a transformat din SRL în societate pe actiuni. Urmatorii doi ani au fost foarte buni, pentru ca firma era scutita de impozit pe profit, pe piata nu erau prea multe firme de acest gen, preturile erau mici si salariile erau mari, iar materia prima, chiar daca era greu de gasit, costa înca putin.

„Ca urmare, înca doi ani de zile am investit si am terminat toata fabrica”.

În total, investitia în constructii a fost de vreo cinci milioane de dolari, iar în utilaje, de vreo patru milioane de dolari, bani proveniti de la partenerul elvetian (un milion de dolari folositi pentru cumpararea noului sediu), iar restul din profit, care „pe vremea aceea mai exista”.

Dupa terminarea fabricii si pentru ca înca se mai castiga din industria alimentara, a urmat perioada de extindere.

A fost închiriat primul magazin, apoi altul si altul, iar la ora actuala Angst-Ro SA are o retea formata din noua magazine, dintre care sapte sunt în Capitala. În curand urmeaza sa fie deschis si cel de-al zecelea.

Lui Sorin Minea, actualmente presedinte si director general al societatii romano-elvetiene cu capital integral privat Angst-Ro, care are ca obiect de activitate prelucrarea carnii, nu-i vine sa creada unde l-au adus împrejurarile.

Pentru ca, asa cum marturiseste, este „îngrozitor de lenes” si nu-i place sa se trezeasca de dimineata, si-a dorit întotdeauna un serviciu cu program dupa-amiaza sau de noapte, de unde sa poata chiuli cand vrea si sa poata sa-si petreaca un concediu de o luna de zile pe an.

În schimb, acum lucreaza 10-11 ore pe zi, de chiulit nu poate fi vorba, iar în primii cinci ani nu a avut curaj sa-si ia concediu. Sorin Minea afirma ca bunastarea firmei si, implicit, a familiei sale nu se poate vedea decat prin faptul ca si-a schimbat masina. Se declara un pasionat al masinilor foarte mari, „una la 6.500 de metri cubi este o calamitate”.

Daca înainte de 1989 folosea masini împrumutate de la prieteni, iar în 1990 si-a cumparat de la cimitirul de masini, cu bani de la mama sa, o Mazda („era un harb înfiorator, dar eram tare mandru de ea si am folosit-o cu succes vreo doi ani de zile”), apoi a avut pe rand doua Nissan Patrol, cumparate la mana a doua din Elvetia, o Toyota Land Cruiser, tot la mana a doua, un Chevrolet mare, gen camion, iar la ora actuala conduce un Saab.

Dupa ce casa în care locuia, nationalizata, a fost revendicata de proprietarii de drept, si-a construit o casa în zona Baneasa, unde este vecin cu doi dintre directorii sai.

De asemenea, are o casa de vacanta la Crevedia, unde îsi tine cei sase caini. Vacantele sunt petrecute în acelasi loc, pe litoral, în statiunea 2 Mai, diferenta dintre concediile de demult si cele de acum fiind durata – doar doua saptamani fata de o luna cum era înainte.

Si totusi, în ultimul timp a fost plecat si din tara, singur sau cu familia.

„N-as putea spune ca sunt ahtiat dupa calatoriile în afara, dar am fost si am facut o vacanta la St.Moritz cu familia, am fost în Creta sau în Cuba. Dar refugiul meu ramane vacanta de la 2 Mai”.

Chiar si atunci cand îsi ia concediu, telefonul mobil ramane deschis, pentru ca ” nu are curaj sa-l opreasca”. Cand e pe plaja nu ia telefonul cu el, dar ca sa nu aiba griji, da telefoane de control la ore fixe. „Nu pot sa traiesc, daca nu mi se spune ce s-a întamplat. Nu am siguranta”.

Teoria pietelor paralele

Echipa de la Angst s-a format în timp, pentru cele 200 de posturi fiind rulati cam 500 de oameni, pentru ca, asa cum spune Sorin Minea, majoritatea nu rezistau mai mult de o saptamana.

Din echipa veche nu au mai ramas decat un electrician si un portar, care între timp a ajuns seful macelarilor.

Daca la început firma functiona cu un director economic, doi contabili si cativa programatori, la ora actuala are aproape 600 de oameni. Peste tot se lucreaza pe calculator, firma avand o retea de calculatoare performanta si cele mai bune programe care se folosesc în industria alimentara.

„Ei, pornind de la aceeasi baza cu mine, au învatat exact ceea ce am învatat si eu. Afaceri, economie, le-am învatat practic împreuna, în ce directie trebuie mers si în ce directie nu trebuie mers”.

Problemele au început în 1995, cu materia prima care a început sa nu se mai gaseasca si care avea o calitate proasta. Din aceasta cauza, Angst-Ro a început sa importe materia prima, iar din acel moment, preturile din Romania au devenit egale cu cele din strainatate.

În 1997, Angst-Ro a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al fabricii de salamuri crude-uscate Salsi SA Sinaia, care la acea perioada era aproape falimentara. Fabrica a fost retehnologizata, firma investind aproximativ un milion de dolari si realizand si o majorare de capital social.

„Era pe o pierdere catastrofala cand am luat-o noi. În 1998 am pus-o pe picioare, iar un an mai tarziu ne-am recuperat toata pierderea si am scos fabrica pe profit. Apoi am deschis un magazin si la Sinaia”.

Începand cu 1995, problemele au tot aparut. „Pe langa faptul ca, la ora actuala, sunt pe piata peste o mie de firme, dintre care 900 lucreaza la negru, au fost date tot felul de legi aberante. Practic, industria alimentara este cea mai impozitata, pe sistemul . Astfel Romania a ajuns la paradoxul ca 80% din carnea folosita sa fie importata din Uniunea Europeana, ceea ce înseamna ca ajunge aici mai scump decat ajunge la clientul din Germania sau din Austria. Noi scoatem numai din salarii, pentru ca din altceva nu mai ai de unde sa scoti, iar preturile noastre sunt aproape la fel ca cele din UE”.

Fiind genul de om care sustine ca nu accepta indicatii pretioase de la oricine si care spune omului în fata ce are de spus („În primul rand îl întreb ce meserie are si daca a lucrat vreodata în domeniu, iar pentru mine meseria de inspector sau ministru nu exista”), Sorin Minea spune ca are multi dusmani în bransa, pentru ca este împotriva legii zonelor defavorizate si împotriva produselor în a caror reteta sunt pusi adjuvanti în exces.

„Legislatia romaneasca este cea mai mare aberatie. Eu sunt convins ca nici cei din guvern nu cunosc cate ordonante si legi au dat. Am avut prilejul sa vad ordonante care erau de anulare a ordonantei care aproba ordonanta. O chestie nebuneasca. Si întotdeauna cand iese ceva bine, se amesteca cineva din guvern si schimba pe ici pe colo, în puctele esentiale, si începe un alt dezastru”, explica Minea.

Legea zonelor defavorizate a dus ca pe piata industriei alimentare sa apara doua piete paralele, create, asa cum spune Minea, de guvernul trecut împreuna cu guvernul actual: o piata scutita de taxe vamale si una formata din cei care platesc taxe vamale, ambele avand însa aceeasi piata de desfacere.

„Mai este si o a treia piata data de carnea produsa în tara. În plus, au venit si supermarketurile care fac presiune de pret. Este o nebunie de dimineata pana seara. Tot timpul se spune: vom da, vom face, vom ajuta, vom da subventii, dar nu stiu cum subventiile se dau tot la cei care tot au pierdut timp de 11 ani de zile într-una”.

În momentul în care pe piata romaneasca au aparut produse din carne cu aditivi, si firma Angst a încercat unele dintre acestea. La unele retete nu au cedat însa deloc.

„N-am cedat la crenvursti, care sunt un produs pe care eu îmi aduc aminte ca îi mancam de 1 Mai si de 23 August si am vrut sa fie la fel. Noi am scos complet MDM-ul („mechanically deboned meat”, subprodus rezultat din procesarea carnii si din care se fabrica mezeluri de calitate inferioara), scoatem amidonul si acum începem sa scoatem si E-urile. Încercam sa facem o chestie usor traditionala, usor ecologica”.

Angst-Ro a luat aceasta decizie pentru ca sunt convinsi ca merge în directia a ceea ce va cere piata, atata vreme cat clientul nu se mai uita numai la pret, ci si la calitate.

„Vor fi în continuare nenumarate firme care vor lucra altfel, dar ei sunt cei care îsi fac singuri concurenta pe piata. Noi am castigat partida din punctul de vedere al calitatii. Asta este ceea ce vindem”.

Partenerul din Elvetia nu s-a amestecat niciodata în afacerile din Romania, pentru ca, dupa cum sustine Minea, nu întelege ce se petrece pe piata de aici.

„Mi-a spus: piata voastra este diferita de piata noastra, nu va pot urmari. Mi-e imposibil sa înteleg ceea ce se întampla. Cand zic ca am înteles, s-a schimbat ceva si iar o iau de la capat. Faceti cum stiti, numai sa iasa bine”.

„Stiam doar ce mi-ar placea mie sa mananc”

Clientii Angst sunt de doua tipuri: cei ai magazinelor proprii si cei ai supermarketurilor. Magazinele Angst, practicand adaosuri comerciale destul de reduse, se adreseaza clientilor din mai multe categorii sociale, „inclusiv pensionarilor care stau în zona, sau celor care vor sa manance bine, dar nu sunt foarte bogati”.

Cat priveste produsele din supermarketuri, acestea se adreseaza clientilor cu nivel de venituri mediu si deasupra mediei, „caruia poti sa-i explici ce este valoare nutritiva, si de ce un produs este mai scump decat altul – clientul care mananca si cu placerea de a manca, nu numai pentru ca îi este foame”.

Desi este un monarhist convins, Sorin Minea este constient ca afaceri trebuie sa faca indiferent de ce guvern este la putere. În ceea ce priveste orientarea pe piata, Sorin Minea considera ca a avut bafta, pentru ca, fiind medic veterinar, nu stia decat sa controleze un produs, nu stia nimic despre cum se face acesta.

„Practic, eu stiam ce mi-ar placea mie si familiei mele sa mananc. Si atunci ne-am orientat, i-am explicat tehnologului care este gustul pe care-l vrem noi, pornind de la o premisa care s-a dovedit a fi reala – ca nu are rost sa fac mai mult decat pot vinde. Noi n-am facut niciodata planuri. Totul se discuta în echipa de aici. Hai sa încercam asa si hai sa ne miscam în asa fel încat sa nu facem ceea ce fac si ceilalti, pentru ca exista si inertia care este în fiecare firma de a face toti ca oile”.

La ora actuala, afacerea valoreaza undeva pe la 14 milioane de dolari (valoarea contabila), Sorin Minea fiind mandru de faptul ca se numara printre putinii care au supravietuit pe piata si au putut sa se dezvolte. „Suntem în continuare pe investitii, ca de obicei.

În total, nu cred ca am luat dividende de 200.000 de dolari de cand lucram aici. Acum vindem – noi niciodata nu am discutat de productie, ci de vanzari – cam 15 tone pe zi”.

Evolutia firmei se datoreaza, potrivit directorului, faptului ca au stiut sa fie mult mai flexibili decat marea majoritate a firmelor din domeniu si ca nu au încercat niciodata sa produca mai mult decat li s-a cerut.

„Niciodata nu am încercat sa facem presiune pe piata. Comenzile se primesc si se face doar ceea ce este pe comanda. Întotdeauna ceea ce am facut s-a vandut, nu am ramas niciodata cu stoc si am rulat foarte rapid banii”. Pe Capitala, Angst detine o cota de piata de 20 de procente. Aproximativ 80% din ceea ce produc este pentru piata bucuresteana, dintre care 30-40% din productie se desface în magazinele proprii, iar din ceea ce ramane, cam jumatate se duce în supermarketuri si jumatate la clientii mici.

Sorin Minea considera ca are doua tipuri de concurenti: asa-numitii „ilustri necunoscuti”, firme care practica preturi de dumping si arunca pe piata cantitati impresionante de mezeluri, avand succes pentru o perioada foarte scurta de timp, datorita pretului, si firmele mari.

„Practic, concurenta noastra se reduce la Bucuresti, litoral, Brasov, Cluj – astea sunt zonele noastre de influenta. La ora actuala, aici avem concurenta neloiala din partea firmelor din zonele defavorizate, care nu platesc taxe si care au preturi mult mai mici. Este neloiala pentru ca nu tine de calitate, nu tine de productivitate, nu tine de nimic. Cu exceptia Cris-Tim, eu nu consider ca am concurenti pe piata”. De-a lungul timpului, cifra de afaceri a crescut, în timp ce profiturile s-au micsorat. La ora actuala, cifra de afaceri este de peste doua milioane de dolari pe luna.

„Profiturile au evoluat exact invers. La început, la o cifra de afaceri de 500.000 de dolari pe luna, puteam sa discutam la sfarsitul anului de un profit de un milion sau doua de dolari, iar acum, la o cifra de afaceri de doua milioane de dolari pe luna, discutam de profit la nivelul sutelor de mii de dolari, la sfarsit de an. În clipa în care am început, aveam o marja de profit net undeva pe la 12%. La ora actuala, avem profit undeva pe la 2%, deci traim din rulaj”.

Unde duce frica de esec

Presedintele si directorul general al Angst-Ro fumeaza mult si se îmbraca mai mult sport. Pentru ca nu-i place sa se îmbrace cu costum si cravata, evita sa participe la evenimente mondene si nu se considera o persoana publica. Este pasionat de cartile SF si de fimele horror.

„Înainte de Revolutie, era criza aceea de carte si citeam tot ce îmi pica în mana. Acum citesc SF-uri. Si în fiecare zi ziarele; de asemenea, urmaresc jurnalele de stiri. În rest, mai vad cate un film horror la video. Pe mine ma relaxeaza enorm, iar daca poate sa ma si sperie, e superb”.

Minea afirma ca este o fire colerica, cu tendinte perfectioniste si care nu suporta rutina. „Totdeauna trebuie sa gasesc ceva nou, altfel nu rezist si cand gasesc ceva nou, simt iar dorinta de a lupta. Sunt foarte încapatanat, iau totul ca pe o chestie personala si am superstitiile mele. Daca pierzi într-un punct, pierzi în absolut toate punctele, deci nu ai voie sa pierzi nicaieri”.

Timpul liber, nu prea mult, îl petrece în familie. Îl însoteste pe fiul sau de opt ani la antrenamentul de arte martiale, se plimba împreuna sau, pur si simplu, stau acasa.

„Daca eu plec în fiecare zi pentru ca asa trebuie, placerea de a pleca apoi este foarte mica”. Cat despre vechiul hobby, îngrijirea celor sase caini, nu prea mai are timp.

Visul sau, pe care nu stie daca îl va putea îndeplini vreodata, este de a-si deschide o clinica veterinara. „Mi-ar placea sa fac cu cativa oameni niste cabinete si sa ma apuc de ceea ce mi-a placut întotdeauna, de medicina veterinara. Dar cine stie daca as mai putea; în zece ani s-au schimbat multe!”.

Sorin Minea nu se considera un om bogat, ci unul care are suficient ca sa traiasca acceptabil. „Nu sunt atat de bogat încat sa îmi permit absolut orice mi-ar trazni prin cap si nici sa ma pot retrage cu banii pe care îi am acum. As putea vinde aici si cu banii obtinuti sa traiesc decent pana la adanci batraneti, dar eu practic traiesc din salariu – care, e adevarat, este ceva mai mare”.

Esential pentru cineva care vrea sa înceapa o afacere este sa nu-i fie frica, spune directorul general al Angst-Ro. „Bineînteles ca trebuie sa ai si bani, dar nu trebuie sa te gandesti la ce o sa faci daca esuezi. Daca te-ai gandit la asta, intri în panica si nu îti iese nimic. În plus, nu trebuie sa o faci pentru bani. În clipa în care îti faci socoteala cati bani castigi si ce vei face cu banii respectivi, esti mort. Daca merge treaba bine, vin si banii”.

Diana Sava

ZIARUL FINANCIAR