Surse din anturajul „Printului” spun ca acesta i-a surprins pe Netoiu si pe Florin Marin punînd la cale blatul înaintea partidei U Craiova – Ceahlaul 1-1, din primavara lui 2001.
„Daca acest individ scapat din ospiciul de la Poiana Mare nu se potoleste, o sa vin în tara si-o sa scot la iveala niste fotografii care demonstreaza toate bagabontelile pe care le face în fotbalul românesc!”. Desi a refuzat sa precizeze ce dovezi compromitatoare are la adresa lui Netoiu, Ilie Balaci se pare ca n-a vorbit în vînt. Conform unei variante oferite de apropiati ai liderului „Craiovei Maxima”, pozele de care acesta vorbeste au fost facute cu o seara înaintea meciului Universitatea – Ceahlaul, 1-1, din etapa a 4-a a returului campionatului trecut.
Atunci, „Comandantul” si antrenorul Florin Marin, la cîrma moldovenilor în acel moment, s-au întîlnit în secret la popasul Padurea Saru, situat la circa 35 de kilometri de Craiova, si ar fi pus la cale blatul de a doua zi. Aflînd de discutia celor doi, Balaci, aflat pe banca tehnica a „Stiintei”, a trimis un „paparazzo” care sa-i spioneze, fotograful surprinzîndu-l la iesire pe „Flocea” cu o geanta diplomat în mîna.
Netoiu si Marin au revenit împreuna în Banie, a doua zi echipele lor remizînd, dupa o evolutie sub asteptari a mai multor juveti. De altfel, dupa acel meci, „Printul” i-a trimis la tineret pe Niculescu, Danciu, Barcauan si Domocos, avertizînd totodata ca va demisiona în cazul în care „o alta persoana din club nu pleaca înaintea mea”, trimiterea la Netoiu fiind evidenta.
Finantatorul „Stiintei” spune însa ca Balaci nu are nici o dovada împotriva sa si ca „totul e o inventie a mintii sale înecate în alcool”. „De un an de zile ameninta ca da în vileag tot felul de scorneli, dar va spun eu ca n-are ce sa dea, altfel o facea pîna acum. Nici nu vreau sa mai discut despre un betiv care vorbeste prostii doar ca sa-l bage lumea în seama, asa cum a facut si atunci cînd s-a laudat ca vrea sa cumpere Craiova. Cu ce s-o cumpere, cu 100.000 de dolari cîstigati printre camile?! Sa-si vada de treaba lui, ca nu eu am pornit scandalul asta. Am vrut sa-l respect pentru ce a fost ca fotbalist, dar vad ca n-am pe cine”, a marturisit Netoiu.
Intrare libera cu Astra
Întrucît, prin victoria din Regie, rasplatita cu prima de 50 de milioane de lei, oltenii si-au asigurat salvarea de retrogradare, Gigi Netoiu a decis ca sîmbata, la partida cu Astra Ploiesti, intrarea sa fie libera. Doar la oficiala biletele vor costa în continuare un milion de lei. Peluza „Cristi Neamtu” va fi însa închisa, „pentru ca nu vreau ca mîna de derbedei care stau acolo sa întineze memoria lui Cristi”, dupa cum a declarat patronul „Stiintei”.
„Nici Gica nu vrea sa se bage”
Dupa ce Gica Popescu l-a sfatuit sa plece la vara de la Craiova, pentru ca nu poate face performanta într-o atmosfera total ostila, Gigi Netoiu a declarat ca nu exclude varianta, numai ca nu l-a cautat nici un eventual cumparator. „Eu i-am oferit clubul gratis chiar lui Gica, dar mi-a spus ca nu se baga. Vrea sa mai joace un an, doi, însa îl sperie si situatia generala din Banie, unde sînt mai multe comitete si comitii decît oameni de buna-credinta”.
Sursa: . www.prosport.ro