Andreea Esca petrece alături de familie şi
finuţi
Anul acesta, prezentatoarea Ştirilor PRO TV a ales să petreacă
Paştele cu familia şi finuţii săi. „Abia aştept să-i văd pe cei
mici bucurându-se de cadouri şi de spart ouă roşii”, mărturiseşte
Andreea. „Cel mai mare dintre fini este Andrei, baiatul prietenei
mele din copilărie. Acesta are 15 ani şi, din păcate, ne vedem o
singură dată pe an, pentru că locuieşte departe de Bucureşti. Au
urmat apoi Carina, fetiţa prietenului şi colegului meu Cătălin Radu
Tănase, care are 4 ani, şi cel mai mic finuţ al meu, băieţelul unui
alt bun prieten şi coleg, Bilă. Robert, fiul lui, împlineşte un an
în iunie. Avem şi două perechi de prieteni pe care i-am cununat,
aşa că de Crăciun ne-am adunat 20 de suflete la masă”. Şi cum
tradiţia spune că în această zi de sărbătoare masa trebuie să fie
îmbelşugată, iată ce nu-i lipseşte niciodată familiei Esca-Eram:
„ouăle colorate pe care le ornez în fel şi chip cu mama şi cu
copiii, friptura de miel, borşul aferent, cozonacul, drobul şi
iepuraşii din ciocolată”. Şi pentru că veni vorba despre Iepuraş,
Andreea se destăinuie: „Copiii vor multe cadouri, dar primesc doar
câte unul. Alexia vrea un fel anume de adidaşi anul acesta, iar
Aris nu e hotărât. Amândoi însă vor un câine!!!”.
Nicoleta Luciu – O combinaţie de luat în calcul: cozonac cu
iaurt
Anul acesta petrece Paştele acasă, în Bucureşti. Are filmări şi nu
poate părăsi Capitala. „Bineînţeles că de pe masă nu va lipsi
mâncarea tradiţională de Paşti. Cel mai mult îmi place drobul, pe
care îl prefer cu ceapă verde şi, ca desert, îmi doresc să mănânc
cozonac cu iaurt şi pască”, spune Nicoleta Luciu. Iată şi reţeta
actriţei pentru o friptură perfectă de miel. „Aşez bucăţile de
carne într-un vas, le asezonez cu mirodenii, după care le las la
frigider câteva ore. Ulterior, pun carnea şi câţiva cartofi feliaţi
într-o tavă cu puţin ulei şi apă şi bag totul la cuptor”. Cât
priveşte cadourile de la Iepuraş, micuţul Zsolt e prea mic ca să
îşi dorească ceva, iar acum strică toate jucăriile. „Săptămânal îi
cumpăram alte maşinuţe. Acum cu siguranţă îi vom lua hăinuţe noi”,
declară o mămică mândră.
Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a revistei PRO TV
Magazin.