Ce este petrolul?
Din petrol provine puterea unui motor, rezultă parafina, combustibilii, uleiurile lubrifiante, vaselină, ceară sau asfaltul și multe alte produse.
Ce este petrolul? Cuvântul provine din limba latină și înseamnă „ulei de piatră” („oleum petrae”). Cum a fost creat? Oamenii de știință spun că petrolul s-a format din plante și animale care au trăit, cu veacuri în urmă, în mările calde și în jurul acestora.
Plantele și animalele moarte de pe fundul mărilor au fost acoperite, în timp, de milioane de tone de nisip și noroi. Sub presiunea rezultată, acestea s-au transformat în roci.
Plantele și animalele s-au transformat, astfel, într-un lichid de culoare închisă prins în porii rocilor. Mișcările scoarței terestre au provocat secarea mărilor, iar o parte din acel lichid s-a scurs către țărm, unde a fost descoperit de oameni.
Petrolul (sau țițeiul) e folosit de mii de ani. Popoare antice, inclusiv chinezi și egipteni, l-au folosit pe post de medicament. În India, el a era ars cu mult timp înainte de începutul erei creștine.
Acesta a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru a face torțe sau, în varianta să mai grea, smoală și asfalt (prin oxidarea straturilor de petrol de la suprafață), pentru a lega cărămizi, la coșuri impermeabile și la îmbinarea navelor din lemn.
Indienii americani s-au folosit de petrol în mai multe scopuri, iar când bărbații albi au venit în America… au imitat practica indienilor și au folosit acest „ulei mineral” în scopuri medicinale.
Țițeiul brut, așa cum iese din sondă, nu e foarte folositor. Acesta trebuie să fie rafinat. Procesul de rafinare de bază, distilarea, se bazează pe faptul că petrolul este un amestec de mai multe substanțe solide, lichide și gaze.
Prin intermediul căldurii, distilarea separă aceste lucruri aduse de natură în țiței. Acest lucru este posibil deoarece fiecare parte a amestecului fierbe sau se transformă în combustibil, la temperaturi diferite.