Atunci când alături două gaze fără nimic care să stea în calea lor, ele se vor amesteca repede. Același lucru se întâmplă și cu majoritatea lichidelor. De exemplu, o picătură de cerneală va da unui întreg pahar de apă o culoare estompată și uniformă.
În cazul osmozei, amestecul se petrece cu ajutorul unei membrane, cum ar fi pereții subțiri ai porilor plantelor sau cutele instinelor. Membrana încetinește amestecul, dar nu îl oprește.
În cazul creaturilor vii, osmoza permite anumitor substanțe să treacă prin pereți, în timp ce altele sunt împiedicate să o facă. Acest proces e decis, în parte, mulțumită structurei membranei și, parțial, a structurii substanței cu care aceasta intră în contact. Oamenii de știință cred că, în timpul osmozei, substanțele dizolvate trec prin spațiile dintre molecule și continuă să formeze membrana.
Substanțele care intră în contact cu o membrană, o împing și exercită „presiune osmotică”. Partea substanței dizolvate cu mai multe particule exercită presiunea osmotică mai mare și, implicit, direcția în care majoritatea traficului celular merge, începând de la regiunea cu cea mai mare presiune, până la cea mai mică.
Traficul este bidirecțional. Astfel, orice intră printr-o membrană osmotică, poate fi și eliminat. În corpul uman, membranele venelor de sânge, de exemplu, lasă substanțele să treacă prin ele în mod constant. Astfel, mâncarea digerată este asimilată de sânge, iar reziduul de carbon iese din sânge prin plămâni.