Ce este lăcusta de 17 ani?
Iar specialiștii au stabilit că folosirea unei asemenea denumiri este incorectă. Pentru că insecta respectivă nu este o lăcustă, ci de fapt un greiere. Spunând despre un greiere că este o lăcustă reprezintă o greșeală comisă adesea. Greierele de 17 ani este o insectă neobișnuită. Este foarte probabil să trăiască mai mult decât orice altă insectă. Greierele de 17 ani este, la început, nimfă, apoi iese din ou, se agață de crengi, cade pe pământ și se îngroapă în pământ, unde se dezvoltă. Greierele stă nemișcat timp de 17 ani, hrănindu-se doar cu sevă. Apoi, un instinct misterios îl face să iasă la lumină. Se cațără pe trunchiul unui copac și pielițele se desfac larg. Iese la iveală greierele matur.
Timp de cinci săptămâni pare să ducă o viață fericită în lumina soarelui. Apoi masculii încep să emită un sunet intitulat „vocea greierului”. Foarte probabil sunetul este emis pentru a atrage femelele spre împerechere. Sunetul este emis de unul dintre cele mai complicate organe muzicale din natură. Greierele are la baza abdomenului membrane precum cele ale tobelor, iar acestea sunt activate în continuu de mușchi care par să nu se mai oprească. După cele cinci săptămâni petrecute în copaci, greierele moare. Deci, are nevoie de 17 ani de travaliu pentru numai cinci săptămâni de viață fericită. Există peste 1.000 de specii de greieri, iar cei mai mulți trăiesc în zone tropicale. De remarcat că greierele de 17 ani se dezvoltă în 17 ani în Emisfera Nordică și în numai 13 ani în Emisfera Sudică.