CE: Clauzele de salvgardare vor fi activate daca nu se iau masuri

26 09. 2006, 15:14
Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a declarat, marți, într-o conferința de presa, ca CE va activa clauze de salvgardare, daca România și Bulgaria nu vor aplica "obiectivele menționate", legate de gestionarea fondurilor structurale și a celor

Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a declarat, marți, într-o conferința de presa, ca CE va activa clauze de salvgardare, daca România și Bulgaria nu vor aplica „obiectivele menționate”, legate de gestionarea fondurilor structurale și a celor destinate agriculturii.

Rehn a subliniat ca România a facut progrese remarcabile în combaterea corupției și rezolvarea problemelor legate de finanțarea ilegala a partidelor politice. El a subliniat, pe de alta parte, ca mai sunt necesare eforturi pentru reforma Justiției, pentru combaterea corupției și ca Executivul european dorește sa sprijine eforturile celor doua țari în acest sens.

Oficialul european a menționat ca CE va aplica clauze de salvgardare, daca cele doua state nu vor aplica „obiectivele menționate”, legate de gestionarea fondurilor structurale și a celor destinate agriculturii. „Putem suspenda, întrerupe sau anula plațile de la bugetul UE, daca se vor constata nereguli sau acte de corupție”, a spus Rehn.

„De asemenea, vom aplica masuri corective, daca va fi cazul, în domeniul controlului financiar”, a mai spus Rehn.

Oficialul european a apreciat ca exista în continuare riscul ca pregatirile pentru absorbția fondurilor în agricultura sa nu fie gata la timp.

„Trebuie sa avem grija în legatura cu acest lucru. Am stipulat în raport masuri speciale care vor oferi timp pentru România și Bulgaria sa se pregateasca. În continuare speram sa nu trebuiasca sa recurgem la astfel de masuri. Aș dori sa le consideram mai degraba ca pe un imbold”, a spus Rehn.

Pentru protejarea consumatorilor de pe piața interna a UE, clauzele referitoare la problemele legate de bolile animalelor vor fi menținute dupa aderare, a precizat Rehn, referindu-se la masuri în ceea ce privește carnea, laptele și peștele.

„Dupa trei ani, România și Bulgaria trebuie sa se alinieze la standardele UE și în aceste domenii, pâna atunci ele putând continua sa se desfașoare ca pâna acum, însa pe piețele acestor țari”, a spus Rehn.

El i-a asigurat pe cetațenii europeni ca banii pe care-i platesc la bugetul UE vor fi cheltuiți bine de România și Bulgaria, prin fondurile care le sunt destinate.

Președintele CE, Jose Manuel Barroso, și comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, au felicitat România și Bulgaria pentru eforturile depuse în ultimii ani și în special în ultimele luni, acestea determinând hotarârea Executivului European de marți.

Cei doi au susținut, într-o conferința de presa, dupa prezentarea raportului în plenul Parlamentului de la Strasbourg, ca cele doua state au reușit sa îndeplineasca toate condițiile pentru a deveni membre UE, dar ca sunt necesare eforturi suplimentare, pâna la aderare și dupa aceea, astfel încât sa poata fi considerate pe deplin membre ale Uniunii.

Comisarul european pentru Extindere a precizat, marți, în Parlamentul European, ca anul viitor, dupa aderare, România și Bulgaria vor prezenta doua rapoarte în ceea ce privește progresele facute, primul urmând sa fie înaintat în martie și analizat de PE în iunie 2007.

Rehn a precizat ca pentru aplicarea masurilor care trebuie luate în continuare, dupa aderarea României și Bulgariei la UE, Comisia va crea un mecanism de cooperare cu cele doua țari în privința reformei în justiție, luptei anticorupție și împotriva crimei organizate. El a explicat ca acest mecanism va ajuta cele doua țari sa aplice masurile convenite cu Comisia Europeana.

Comisarul a explicat ca daca masurile nu vor fi îndeplinite se vor activa mecanismele de salvgardare.

(Corespondența de la trimisul MEDIAFAX la Strasbourg, Cristian Fierbințeanu; fierbinteanu@mediafax.ro)

Mediafax