Ce au făcut Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman în vacanţa de vară: “A fost pentru prima oară”
“Am avut nevoie de o vacanţă lungă, exact aşa a şi fost. Ne-am odihnit. De fapt, asta este tot ce ne-am dorit, să ne odihnim. Şi cum să te odihneşti mai bine decât la plajă şi la soare? Am fost la mare. Am fost în Cuba. A fost pentru pentru prima oară, nu mai fusesem niciodată. A fost o experienţă interesantă, dar sincer nu aş mai repeta-o. Înainte să plec, mă uitasem la >, filmat în Cuba, lumea dansa în stradă, super acţiune, zic:>. Când am ajuns acolo am realizat că nu avea nici o legătură cu ce văzusem în filme sau în documentare. Este sărăcie lucie, te sperie când vezi localnicii, foarte slabi, animalele la fel! Am fost cu un ghid, într-o excursie, şi la un moment dat ne-a arătat vacile pe un câmp, care erau slabe ca nişte câini maidanezi, te sperie ce vezi acolo!”, povesteşte Vlad Gherman.
Vacanţa din acest sezon a fost completată de un sejur de cinci zile în Barcelona, unde au mers pentru prima dată împreună. “Anul ăsta, am fost în două locuri total diferite, dar frumoase amândouă! După ce n-am întors din Cuba, am plecat în Barcelona. Am vizitat o grămadă, cât am putut, oricum trebuie să ne mai întoarcem acolo! Am luat trabucuri, bineînţeles, din Cuba. Din Barcelona, am venit cu un bagaj plin numai cu suveniruri! Am luat de peste tot de pe unde am vizitat, cărţi, scrumiere, ciocolată, magneţi”, spune Vlad.
Imediat după vacanţa de vară, Cristina Ciobănaşu a revenit pe platourile de filmare pentru “Fructul oprit”, unde alături de colegii ei a început munca pentru cel de-al doilea sezon al serialului. Ea le promite telespectatorilor că vor avea parte de o mulţime de surprize. “Să se uite la sezonul 2, pentru că lucrurile se schimbă foarte mult, găsim noi relaţii, personaje noi, schimbări destul de mari în povestea fiecărui personaj. Dramă, comedie – acolo unde ştiţi că o găsiţi, la olteni, să ne amuze şi să ne aducă zâmbetul pe buze. O să vedeţi voi despre ce este vorba!“, spune Cristina despre cel noul sezon “Fructul oprit”, care va începe în curând la Antena 1.