Juratul ”X Factor” Horia Brenciu ar merge pe impresie de la cap la coadă, aşa că alegerea sa este una foarte îndrăzneaţă. ”Cred că aş cânta o piesă acapella, nu foarte cunoscută, dar care să mi se potrivească de minune. Nu-i uşor să cânţi fără niciun instrument, dar dacă totul merge bine, merită riscul. Nimic nu emoţionează mai tare decât o voce sinceră, bine dimensionată pe o partitură isteaţă. Şi chiar dacă apar una sau două note false, e real, e frumos… şi arată juratilor că eşti om şi că nimeni nu-i perfect!”, spune Brenciu, care anul acesta va merge în finală alături de americanul Jeremy Ragsdale.
Ştefan Bănică, cel care până acum l-a provocat pe discipolul său Pierluca Salvatore alegându-i piese cât mai diferite, mărturiseşte că nu are o anumită melodie pe care ar încerca-o, în timp ce Delia ar merge pe o variantă foarte tehnică, la sigur. ”Aş alege ceva clasic, ca să fiu sigură” Ceva mai vechi şi foarte cunoscut, foarte
De partea cealaltă, Carla’s Dreams are o melodie preferată pentru o astfel de situaţie. ”Dacă aş fi concurent în audiţii aş alege să cânt
În marea finală de vineri, de la ora 20.00, pe Antena 1, fiecare dintre cei patru juraţi va avea câte un concurent din echipa sa care, initial, a fost compusă în Bootcamp din zece membri. Delia va merge alături de Francesca Nicolescu, echipa Horia Brenciu va fi prezentă prin vocea lui Jeremy Ragsdale, muzica clasică va fi reprezentată în continuare de Ad Libitum şi Carla’s Dreams, în timp ce Ştefan Bănică va continua să lucreze alături de Salvatore Pierluca pentru ca vineri să aibă o apariţie remarcabilă în marea finală.