Ce a făcut Cristina Bălan cu banii câştigaţi la Vocea României – FOTO
Iniţial, Cristina Bălan era hotărâtă să investească o parte din cei 100.000 de euro într-un centru destinat copiilor cu sindromul Down, însă a întâmpinat multe obstacole.
Aşa că anul acesta cântăreaţa a reuşit să-şi construiască o casă la 15 kilometri de Capitală, unde stă alături de familie şi de socri.
„A fost o schimbare radicală, mai ales pentru copiii noştri, Toma şi Matei, care acum au patru ani jumătate”, spun Cristina şi Gabriel. Acum facem naveta. Părinţii lui Gabi şi-au cumpărat casa acum 15 ani şi ne-am construit o casă, cu banii de la Vocea României, în curtea socrilor. Dimineaţa, micuţii rup uşa în două, stau afară tot timpul, iar seara se lasă cu lacrimi şi suspine, întrucât nu vor să mai intre în casă. Avem patru câini şi 11 pisici. Mama lui Gabi tocmai a luat 30 de găini de ouă, fiindcă noi nu mâncăm carne. La ţară simţi că trăieşti, ai aer curat. Puştii încă nu merg la grădiniţă, fiindcă sistemul nu asigură grădiniţe pentru copii cu nevoi speciale. De aceea, vrem să facem Tabăra de zâmbete, destinată puştilor cu sindrom Down. Anul viitor vrem să facem primul pas cu MagicCamp, alături de Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii”, mărturisesc soţii Bălan pentru click.ro.