Octavian Belu crede ca revenirea în sala a Andreei Raducan, petrecuta ieri dupa o pauza de sase zile, nu rezolva problema retragerii ei înainte de Europene
Antrenorul principal de la centrul olimpic spune ca întoarcerea campioanei mondiale la pregatire „e doar un pas infim spre rezolvarea problemei”. „Nu sînt înca deplin convins daca a facut-o de gura lumii, ca au tras toti de ea sau pentru ca asa a simtit din interior”, a declarat tehnicianul. „Centralista”, ultima porecla a Andreei folosita de cei de la Deva, a ajuns sa-si tina mobilul mai mult închis. „E asaltata de indivizi care, daca înainte o presau sa se razgîndeasca, acum o chestioneaza cum si de ce a revenit asupra deciziei”, explica Belu.
Felul în care Andreea a evoluat ieri în sala a fost unul greoi, în opinia antrenorului. „Nici nu poate fi vorba de antrenament deocamdata. Nu o pot pune pe aparate. Trebuie sa se reobisnuiasca sa munceasca si pentru asta facem doar pregatire fizica”, a spus antrenorul. „Gimnastica nu e precum compunerea unei poezii, cînd dupa doua strofe, daca ti-ai pierdut inspiratia, te poti întrerupe. Aici, daca te opresti, intri foarte greu iar în ritm. Poate sa dureze cîteva saptamîni sau luni”.
Doua gimnaste si o jumatate
Tehnicianul de la Deva a refuzat ca Andreea sa fie fotografiata ieri, în timp ce lucra în sala. „Nu cred ca i-ar placea ca lumea sa o vada cum arata acum”, a explicat Belu. El spune ca principala problema a gimnastei sînt cele trei kilograme pe care le-a pus dupa Mondialele de la Gent. „În mod normal, ar trebui sa aiba la înaltimea ei, un metru cincizeci si doi, patruzeci de kilograme. Ea are patruzeci si sase”.
Belu ia înca în calcul posibilitatea de a nu o folosi pe Raducan la Europenele din aprilie de la Patras. „Nu o sa o compromit. Daca nu va reusi sa recupereze timpul pierdut, o retrag din competitie. Nu o sa mai concuram la individual compus. Deocamdata am doua gimnaste anonime si pe ea, o jumatate”, a declarat antrenorul. El crede ca felul în care criza prin care gimnasta a trecut în ultimele zile a transpirat în presa e un punct pierdut în lupta cu reprezentantele celorlate tari. „Acum si americanii, si rusii, si chinezii stiu problemele cu care ne confruntam. Noi am dominat mereu la echipe. Acum, ei îsi pot face linistit o strategie”, crede Belu.
Saptamîna trecuta, dupa antrenamentul de marti dimineata, cînd a simtit dureri puternice la genunchi si coloana, Andreea Raducan a hotarît sa nu mai intre în sala. „Vreau sa ma las de performanta. Pur si simplu nu stiu încotro sa o iau. Parca astept sa-mi cada un tavan în cap”, a marturisit ea atunci. A doua zi, ea a declarat ca posibilitatea de a pleca de la Deva a scazut. Ceea ce o tinea legata de Deva era responsabilitatea fata de celelate colege. „Saracele, s-au pregatit pentru Europene, iar Raducan s-a trezit într-o dimineata si le-a zis ca le lasa balta. Sînt singurele pentru care as ramîne”.
Sursa:www.prosport.ro