Catrinel Sandu, însărcinată pentru a doua oară
Catrinel Sandu a aflat că este însărcinată, din nou. Deși spera că va avea și un băiețel, la consultul de specialitate a aflat că va avea tot o fată.
Cei doi își mai doreau un copil, însă nu se așteptau ca el să vină atât de repede.
Reacția ei a fost una ce a stârnit hohote de râs în cabiletul medical în care se afla pentru ecografie: „Gabi, ești mâncat!„.
„Cu Sara nici nu am știut că sunt însărcinată, acum, în primele două luni nu am putut să mănânc decât pâine cu ulei de măsline. Eu aș fi vrut un băiețel, alesesem și numele, Filip, dar important e să fie sănătos„, a spus Catrinel.
Catrinel Sandu și Gabi Trifu mai au împreună o fetiță în vârstă de trei ani. Ce-l de-al doilea copil va veni pe lume spre sfârșitul lunii decembrie 2012.